PSD propune acordarea unui certificat verde temporar, la 10 zile de la prima doză

Autor: Cosmin Pirv Postat la 30 octombrie 2021 45 afişări

PSD propune acordarea unui certificat verde temporar, la 10 zile de la prima doză

Specialiştii în sănătate Alexandru Rafila şi Adrian Streinu-Cercel au participat, sâmbătă, în calitate de experţi, la Guvern, la o întâlnire tehnică privind găsirea unor soluţii imediate la criza sanitară. În cadrul discuţiilor, PSD a propus acordarea unui cetificat verde temporar.

Potrivit unui comunicat al PSD, aceştia au fos invitaţi de ministrul interimar al Apăării, Nicolae Ciucă, iar la discuţii au mai participat ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, şi coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă.

În cadrul întâlnirii au fost discutate mai multe măsuri posibile de implementat pe termen scurt pentru îmbunătăţirea accesului pacienţilor COVID-19 la servicii ambulatorii şi medicaţie antivirală.

De asemenea, a fost subliniată necesitatea consilierii profesionale pentru medicii de familie, dar şi organizarea unor structuri de coordonare a asistenţei medicale spitaliceşti la nivel judeţean.

Specialiştii PSD au propus şi posibilitatea acordării temporare a certificatului verde în termen de 10 zile de la administrarea primei doze de vaccin, urmând ca după încheierea schemei complete de vaccinare acesta să devină definitiv.

„Întâlnirea de azi demonstrează responsabilitatea PSD de a sprijini activ efortul privind lupta împotriva pandemiei. Este nevoie ca toţi specialiştii în sănătate să se aşeze la aceeaşi masă şi să găsească cele mai bune soluţii pentru a trece împreună peste acest moment deosebit de greu”, a declarat profesorul Alexandru Rafila, deputat PSD.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
sănătate,
psd,
criză

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.