Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni. Cum va fi luna octombrie

Autor: Laura Buciu Postat la 24 septembrie 2021 48 afişări

Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni. Cum va fi luna octombrie

Luna septembrie se încheie cu temperaturi sub cele normale pentru această perioadă a anului, dar începutul lunii octombrie aduce vreme de toamnă blândă, cu temperaturi normale şi ploi specifice sezonului, potrivit prognozei pentru următoarele 4 săptămâni, transmise de meteorologii ANM.

27 septembrie - 4 octombrie

Valorile termice vor fi uşor mai coborâte decât cele specifice pentru acest interval, în regiunile estice, dar şi uşor mai ridicate în cele vestice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă. Cantităţile de precipitaţii vor fi excedentare în regiunile vestice dar şi deficitare în jumătatea estică a ţării, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.

4 - 11 octombrie

Temperaturile medii se vor situa în jurul celor normale pentru această săptămână, în toate regiunile. Regimul pluviometric va fi uşor deficitar în regiunile vestice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă.

11 - 18 octombrie

Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii ţări. Cantităţile de precipitaţii vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, dar cu o tendinţă uşor deficitară, local.

18 - 25 octombrie

Mediile valorilor termice se vor situa uşor peste cele specifice pentru această săptămână, în cea mai mare parte a ţării. Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval, în toate regiunile.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
prognoză,
meteo,
octombrie

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.