Preţurile alimentelor la nivel global au crescut. A fost atins recordul din urmă cu zece ani

Postat la 04 noiembrie 2021 97 afişări

 Preţurile alimentelor la nivel global au crescut. A fost atins recordul din urmă cu zece ani

Barometrul mondial al preţurilor la alimente a atins un nou record, atingând cel mai înalt nivel din iulie 2011, se arată în raportul publicat joi de Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură a Naţiunilor Unite (FAO).

În luna octombrie, Indicele FAO al preţurilor la alimente, care reflectă modificările lunare ale preţurilor internaţionale ale unui coş de produse alimentare, a fost în medie de 133,2 puncte, fiind în creştere cu 3%, adică cu 3,9 puncte faţă de septembrie şi în creştere pentru a treia lună consecutivă.

Indicele FAO al preţurilor la cereale a crescut cu 3,2% faţă de luna precedentă. Preţurile mondiale la grâu s-au majorat cu 5% cauzate de înăsprirea disponibilităţilor globale cauzate de recoltele reduse în ţările mari exportatoare, precum Canada, Federaţia Rusă şi Statele Unite ale Americii. Preţurile internaţionale ale tuturor celorlalte cereale importante au înregistrat o majorare lunară consecutivă.

Indicele FAO al preţurilor la uleiurile vegetale a crescut cu 9,6% în octombrie, atingând cele mai mari cote de până acum. Creşterea a fost determinată de cotaţiile mai ferme ale uleiurilor de palmier, soia, floarea soarelui şi rapiţă. Preţurile uleiului de palmier au crescut pentru a patra lună consecutiv, în mare parte, din cauza preocupărilor continue în privinţa producţiei reduse din Malaezia, determinată de deficitul forţei de muncă a migranţilor.

Indicele FAO al preţurilor produselor lactate a crescut cu 2,6 puncte faţă de septembrie, fiind influenţat de cererea globală de import, în general, mai pronunţată pentru unt, lapte praf degresat şi lapte praf integral, pe fondul eforturilor cumpărătorilor de a-şi securiza proviziile şi a-şi asigura stocurile. În schimb, preţurile la brânzeturi au rămas, în mare parte, stabile, întrucât livrările din principalele ţări producătoare au fost suficiente pentru a satisface cererea globală de import.

Indicele FAO al preţurilor la carne s-a redus cu 0,7% faţă de valoarea sa din septembrie, continuându-şi scăderea deja a treia lună la rând. Cotaţiile internaţionale pentru carnea de porc şi bovină au scăzut o dată cu reducerea achiziţiilor de către China a cărnii de porc şi a unei scăderi accentuate a cotaţiilor pentru livrările din Brazilia pentru carnea de vită. În schimb, preţurile cărnii de pasăre şi ovine au crescut, stimulate de cererea globală ridicată şi de perspectivele diminuate a unei producţii mai mari.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
preturi,
crestere

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.