Preşedintele Iohannis îndeamnă armata să cheltuiască banii cu folos: Suntem deja foarte târziu în anul fiscal

Autor: Dana Stanila Postat la 15 iulie 2017 55 afişări

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat sâmbătă, la Cincu, că ar trebui ca Ministerul Apărării să ia toate măsurile pentru a cheltui ”cu folos” banii alocaţi pentru apărare, fiind deja ”foarte târziu” în anul fiscal.

”Recunosc că suntem deja foarte târziu în anul fiscal şi ar trebui ca Ministerul Apărării să ia toate măsurile pentru a se încadra în cheltuirea cu folos, nu oricum, a acestor sume importante”

Chestionat cu privire la o posibilă discuţie cu ministrul Apărării Adrian Ţuţuianu, preşedintele a replicat: ”O să avem o discuţie foarte aplicată pe aceste chestiuni”. Şeful statului a afirmat că nu există probleme în ceea ce priveşte aprobările necesare pentru achiziţiile în domeniul militar.

”Ceea ce trebuie achiziţionat şi pe ce trebuie să se concentreze în acest an este foarte clar. Nu e nicio problemă şi există toate aprobările necesare penru ca aceste achiziţii să fie făcute de Ministerul Apărării în condiţii bune. (...) O să discutăm şi aprobăm aceste planuri imediat ce ne sunt prezentate”.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
COTROCENI,
IOHANNIS,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.