Premierul Dacian Cioloş: Oamenii să meargă la vot. Vor avea legitimitatea să vadă dacă mandatul dat e pus în aplicare

Autor: Departamentul Politic Postat la 11 decembrie 2016 51 afişări

Premierul Dacian Cioloş: Oamenii să meargă la vot. Vor avea legitimitatea să vadă dacă mandatul dat e pus în aplicare

Premierul Dacian Cioloş a votat duminică dimineaţa la o secţie din Zalău, după exercitarea dreptului constituţional declarând că este foarte important ca românii să iasă la vot pentru ca rezultatul să fie unul reprezentativ.

"Cel mai important azi este ca lumea să iasă la vot, indiferent ce opţiune politică au, pentru ca rezultatul să fie unul reprezentativ. Azi e ziua în care alegătorii pot să transmită cele mai importante mesaje. Desigur, e importantă consultarea şi pe parcursul guvernării, dar e important că cei care dau mandat şi apoi vor avea toată legitimitatea să urmărească că mandatul e pus în aplicare. Această libertate de a ne putea alege reprezentanţii, să nu desconsiderăm acest drept câştigat greu", a declarat premierul Dacian Cioloş.

Acesta a făcut referire şi la tineri şi a transmis că lucrurile trebuie făcute mai bine în ţară, inclusiv pentru cei din Diaspora şi care poate vor să revină acasă.

Premierul Dacian Cioloş a votat, în cadrul alegerilor parlamentare, la o secţie din Zalău.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
CIOLOŞ,
VOT,
PARLAMENTARE

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.