Pompierii români i-au impresionat pe greci: Sunt de pe altă planetă
Grecii sunt impresionaţi de profesionalismul arătat de pompierii români care au ajuns pe insula Evia. „Sunt de pe altă planetă. Îi privim ca pe nişte extratereştri”, spun elenii despre românii veniţi să ajute în lupta cu incendiile de vegetaţie.
Duminică, 8 august, pompierii români au avut prima lor misiune în Grecia. Ei au intervenit în zona Spathari, pe insula Evia.
Organizare exemplară, curaj maxim
Încă de la sosirea lor, pompierii români i-au impresionat pe localnici. Jurnaliştii de la fimes.gr au scris un articol elogios la adresa lor, lăudându-le organizarea exemplară şi curajul arătat în lupta cu flăcările. „Pompierii români sunt de pe altă planetă”, scriu jurnaliştii greci, care îi compară pe aceştia cu extratereştrii.
„Viteza, organizarea, meticulozitatea şi reflexele instinctive sunt uimitoare. La sosirea în Evia, pompierii români au înfiinţat peste noapte un sediu independent faţă de cele oferite de Grecia, cu servicii de catering şi logistică proprii. Au cartografiat drumurile forestiere cu drone, au calculat direcţia vântului şi au folosit tehnologie de ultimă generaţie pentru localizarea incendiilor. În acelaşi timp, au profitat de zecile de pâraie din zonă şi, cu furtunurile racordate între ele pe distanţe de peste 60 de metri, au pornit să stingă focurile. De asemenea, s-au mutat pe drumuri izolate pentru a nu împiedica circulaţia. Aşadar, practica pompierilor români nu este doar admirabilă, ci este cu siguranţă o oglindă a unei ţări dezvoltate şi nu una subdezvoltată, aşa cum mulţi o văd”, au scris jurnaliştii eleni.
Cititi mai multe pe www.gandul.ro
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro