Plan B în Marea Britanie. E posibil să fie aplicat deja de joi

Autor: Andreea Tobias Postat la 09 decembrie 2021 72 afişări

Marea Britanie ar putea pune în aplicare măsuri mai severe anti-COVID-19, inclusiv munca de acasă, încă de joi, în încercarea de a încetini răspândirea variantei Omicron a coronavirusului, potrivit unor rapoarte media.

Informaţiile arată că premierul britanic Boris Johnson ar putea anunţa încă de miercuri noul plan B, care ar putea include şi certificate COVID pentru localurile mari, scrie Reuters.

Prezentatorul Times Radio Tom Newton Dunn, citând surse guvernamentale anonime, a scris pe Twitter că anunţul Planului B este „85% probabil".

Jessica Elgot de la The Guardian a declarat: „O sursă îmi spune că noile reguli COVID sunt iminente, o versiune a Planului B e în lucru chiar de mâine".

Purtătorul de cuvânt al biroului lui Johnson nu a avut niciun comentariu legat de aceste informaţii, care cresc perspectiva unei noi palme pentru redresarea economică a Marii Britanii după prăbuşirea istorică în 2020.

Premierul britanic Boris Johnson a provocat un val de reacţii negative după dezvăluirea unor informaţii despre o presupusă petrecere de Crăciun la care au participat anul trecut membri ai personalului său, cu încălcarea interdicţiilor de circulaţie. Reuters scrie că oficiali de rang înalt din biroul lui Johnson ar fi glumit despre petrecere, în condiţiile în care astfel de festivităţi erau interzise.

Johnson şi miniştrii săi au negat în repetate rânduri că ar fi fost încălcate regulile la sfârşitul anului 2020.

Presupusa petrecere din Downing Street ar fi avut loc când zeci de milioane de oameni din Marea Britanie nu au avut voie să se întâlnească cu familia şi prietenii apropiaţi pentru Crăciun.

Aproape 146.000 de persoane au murit din cauza COVID în Regatul Unit.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
marea britanie,
plan b,
masuri,
Boris Johnson

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.