Orban, despre demisia lui Cîţu: O execuţie fără proces. PNL devine unitate militară

Autor: Gabriel Pecheanu Postat la 05 aprilie 2022 90 afişări

„PNL s-a transformat în unitate militară, pare că o juntă a dat o lovitură de partid”, declară preşedintele formaţiunii Forţa Dreptei, Ludovic Orban, fost lider al PNL. El apreciază că demisia lui Florin Cîţu a fost „o execuţie fără proces”.

Orban, despre demisia lui Cîţu: O execuţie fără proces. PNL devine unitate militară

Ludovic Orban spune, la RFI, despre demisia lui Florin Cîţu de la şefia PNL că ”a fost o execuţie fără proces”.

„A demonstrat că Congresul din septembrie a avut nu scopul de a-l alege pe Cîţu preşedinte, ci a avut ca scop îndepărtarea mea din fruntea PNL, pentru a face posibilă ocuparea totală a PNL de către cei care au determinat alianţa cu PSD-ul. Dacă eu aş fi rămas preşedintele PNL, această alianţă cu PSD nu s-ar fi făcut”, afirmă Orban.

În opinia sa, ”răul din PNL nu a fost reprezentat numai de Cîţu, răul din PNL este în primul rând această nomenclatură a PNL, care este total subordonată voinţei lui Iohannis şi care fără nici un fel de responsabilitate şi fără să dea seamă în nici un fel, pur şi simplu, îşi bate joc de leadership-ul PNL şi de strategia partidului”.

„Acum, vor să mai pună un fraier în funcţia de preşedinte al PNL, care în mod evident să nu aibă nici un fel de autoritate (...). Mi se pare total nepotrivit pentru un partid liberal, pentru un partid democratic să vină cu o asemenea soluţie. PNL s-a transformat în UM PNL, Unitatea Militară PNL. Păi, să pui preşedintele un general de armată şi secretarul general pe ministrul de Interne, care e şeful Poliţiei, Jandarmeriei, îmi pare aşa că parcă o juntă militară a dat o lovitură de partid, ca să confişte un partid istoric şi să-l folosească pentru interesele altora, nu ale românilor”, conchide Orban.

Florin Cîţu a anunţat, sâmbătă, că a demisionat de la conducerea PNL.

„Nu am avut şansa că vorbesc cu colegii mei, din păcate nu au vrut să participe la şedinţă, singura convocată statutar. Păcat că PNL arată astăzi că nu respectă statutul”, a afirmat Cîţu după şedinţei Biroului Executiv al partidului, la care liderii filialelor locale nu s-au prezentat.

Liderii PNL au convocat pentru duminică, 10 aprilie, un congres extraordinar.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
orban,
cîţu,
pnl

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.