Noul preşedinte al Braziliei depune jurământul. La ceremonii participă sute de mii de oameni

Autor: Petru Mazilu Postat la 01 ianuarie 2023 62 afişări

Noul preşedinte al Braziliei depune jurământul. La ceremonii participă sute de mii de oameni

Luiz Inacio Lula da Silva, noul preşedinte al Braziliei, depune jurământul duminică în cadrul unor ceremonii la care participă sute de mii de oameni.

Numeroşi oameni s-au adunat duminică în capitala braziliană, Brasilia, înainte de învestirea lui Luiz Inacio Lula da Silva în funcţia de preşedinte.Politicianul de stânga, cunoscut sub numele de Lula, a mai condus ţara între 2003 şi 2010 şi l-a învins pe Jair Bolsonaro în scrutinul din octombrie, anul trecut.

Ceremonia de duminică se desfăşoară în condiţii de securitate sporită, din cauza temerilor că susţinătorii lui Bolsonaro ar putea încerca să o perturbe. Bolsonaro nu va participa la eveniment, deoarece vineri a părăsit Brazilia.

Susţinătorii lui Lula s-au adunat în faţa Congresului la primele ore ale dimineţii îmbrăcaţi în culoarea roşie a Partidului Muncitorilor. Ei au venit pentru a-şi vedea liderul, dar şi pentru a participa la o sărbătoare.

Peste 60 de artişti, inclusiv legenda samba Martinho da Vila, urmează să cânte pe două scene uriaşe decorate cu steagul naţional, în cadrul unui festival de muzică numit „Lulapalooza".

Ceremonia va începe la ora locală 14.30 atunci când Lula şi viitorul vicepreşedinte Geraldo Alckmin vor defila prin oraş cu o maşină decapotabilă.

Peste 300.000 de persoane sunt aşteptate să participe la ceremonii şi concerte. Toate forţele de poliţie din statul Brasilia sunt în stare de alertă şi 8.000 de poliţişti au fost desfăşuraţi pe străzile capitalei braziliene.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
lula,
jurământ,
brazilia

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.