Noua eră a datingului online

Autor: Ioana Matei Postat la 09 iunie 2020 263 afişări

Fondul de investiţii românesc DMoonshot, al omului de afaceri Sacha Dragic, a anunţat o investiţie de 300.000 de dolari pentru finanţarea unui start-up american de tehnologie axat pe datingul online. Alături de acesta, în start-up a mai decis să investească Pierre Omidyar, fondatorul eBay.

„Am decis să investesc în XO pe de o parte pentru că mă atrag afacerile cu potenţial disruptiv, care aduc ceva cu adevărat nou pe segmentul lor. În plus, Ştefan Dragic, băiatul meu, care are 21 de ani şi este şi el implicat în DMoonshot, m-a asigurat că noua aplicaţie va fi un hit în rândul tinerilor de vârsta lui”, a declarat Sacha Dragic, cofondatorul şi acţionarul principal al grupului Superbet, în informaţiile trimise Business MAGAZIN referitoare la cel mai recent pariu al său.

El investeşte, prin intermediul fondului de investiţii cu capital de risc (VC) DMoonshot, 300.000 de euro în aplicaţia de dating şi jocuri XO. Printre numele care au pariat alături de el pe noua aplicaţie se numără şi fondul american UP2398, lansat de Pierre Omidyar, fondatorul eBay.

XO este creaţia a trei antreprenori americani - Andy Ross, Danielle Fankhauser şi Nicholas Reville, care au acumulat anterior experienţă  în crearea şi lansarea de jocuri pentru telefon.

Lansată în versiune beta în noiembrie 2019, la Toronto şi oficial luna aceasta în toată lumea, aplicaţia îşi propune o abordare nouă – cea a jocurilor pe telefon, doi dintre fondatori fiind de altfel creatori de astfel de jocuri.

Aplicaţia permite realizarea unor activităţi online între utilizatori, cum ar fi: desenul realizat de un utilizator şi denumirea acestuia de un altul. XO îşi propune astfel să ofere o soluţie asupra conversaţiilor de tatonare prin care încerci să convingi pe celălalt că merită o întâlnire în viaţa reală, potrivit declaraţiilor celor care au folosit aplicaţii de genul acesta anterior.

În ceea ce priveşte algoritmii care stabilesc compatibilităţile, creatorii spun că au fost concepuţi pentru a asigura maximă incluziune şi vizibilitate pentru toate orientările sexuale şi categoriile de utilizatori.  „Ideea de a crea XO ne-a venit când Nicholas şi Andy au lansat un joc care, în mod special, a reuşit să antreneze foartă multă conversaţie în jurul lui”, povesteşte Dani Fankhauser. Or, în cazul aplicaţiilor de dating, mai toţi utilizatorii deplâng tocmai faptul că cel mai greu este să porneşti o discuţie cu cineva complet necunoscut şi apoi să converteşti conversaţia digitală într-o întâlnire faţă în faţă. Drept urmare, cei doi s-au gândit să îmbine jocul cu datingul.

Cei care au lansat aplicaţia au colaborat cu fondatorul eBay şi în 2018, când au reuşit să atragă o finanţare similară ca în cazul XO, în valoare de 1,2 milioane de dolari, într-o rundă de investiţii condusă de acelaşi fond UP2398 al  lui Pierre Omidyar.

Fondatorii aplicaţiei sunt:

Nicholas Reville, care este directorul executiv al companiei şi care a condus până acum mai multe firme de software, printre care şi agenţia de inovaţii digitale Space Inch. A creat aplicaţii care au ajuns la peste 35 de milioane de descărcări la nivel mondial.

Andy Ross, directorul tehnic (CTO), este absolvent al facultăţii de electronică din cadrul Universităţii Columbia şi lucrează de peste zece ani cu aplicaţii pentru consumatori complexe. Anterior a fost CTO la acelaşi Space Inch. Ross a contribuit şi la crearea mai multor clipuri care s-au viralizat, înregistrând audienţe online record – peste 500 de milioane de vizualizări.

Dani Fankhauser, directorul de marketing pentru XO, este scriitoare şi investitor din San Francisco, cu o experienţă de peste un deceniu în crearea şi dezvoltarea unor branduri de tehnologie.


Pierre Omidyar este  cotat de Forbes cu o avere de peste 12 miliarde de dolari. El este inginer software, antreprenor şi filantrop şi a fondat în 1995 eBay (Auction Web, numele iniţial), iar la 31 de ani devenea miliardar, odată cu listarea eBay pe bursa americană, în 1998. În 2004, împreună cu soţia, Omidyar a pus bazele grupului Omidyar Network, prin care finanţează diverse ONG-uri şi proiecte filantropice. Din 2010, grupul este implicat şi în jurnalismul online. În 2013, Omidyar a anunţat crearea First Look Media, un fond de investiţii cu capital de risc dedicat proiectelor jurnalistice.


Sacha Dragic este acţionarul principal al grupului Superbet, cea mai mare companie de pariuri sportive din România, cu operaţiuni directe în Polonia, birouri în alte şase ţări şi o cifră de afaceri de aproape 250 de milioane de euro în 2019. Tot de anul trecut, compania a atras ca acţionar minoritar Blackstone, unul dintre cele mai mari fonduri de investiţii din lume. Ca investitor, Dragic operează prin două vehicule – fondul de private equity Mozaik Investments, alături de Roland Haas şi Vlad Buşilă, prin care cei trei au achiziţionat anul trecut 35% din lanţul de cafenele 5 to Go şi fondul cu capital de risc DMoonshots, care finanţează start-up-uri şi unde este partener cu Ştefan Dragic şi Branka Paicu. În portofoliul DMoonshot se află deja investiţia de jumătate de milion de euro în Medicai, o platformă care permite colaborarea multidisciplinară între doctori şi pacienţii, şi cea de 300.000 de dolari în XO.


CONTEXT:

La nivel mondial, numărul celor care folosesc aplicaţiile de dating va depăşi anul acesta 300 de milioane, iar 75% dintre ei au sub 30 de ani, 90% sub 40 de ani, indică cercetările care evaluează piaţa aplicaţiilor de dating la peste 4 miliarde de dolari, potrivit studiilor citate de reprezentanţii companiei. 


DECIZIE:

Fondul de investiţii românesc cu capital de risc (VC) DMoonshot participă cu 300.000 de dolari la finanţarea unui start-up american de tehnologie. În rândul finanţatorilor se numără şi Pierre Omidyar, fondatorul eBay, cotat de Forbes cu o avere de peste 12 miliarde de dolari.


CONSECINŢE:

Potenţialul de venituri pentru aplicaţiile de dating este ridicat, în contextul în care liderul pe piaţa americană, Tinder (parte a grupului Match Group), considerat aplicaţia Milenialilor, a avut încasări anul trecut de 1,2 miliarde de dolari (o creştere de 43% faţă de 2018) şi peste 50 de milioane de utilizatori la nivel global. Monetizarea aplicaţiei se face prin intermediul abonamentelor premium. Reprezentanţii companiei nu au în acest moment o previziune de venituri, dar au deja câteva sute de clienţi plătitori.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.