NATO anunţă că încă o ţară s-ar putea alătura „în curând" Rusiei in războiul din Ucraina

Autor: Petru Mazilu Postat la 22 martie 2022 15213 afişări

NATO anunţă că încă o ţară s-ar putea alătura „în curând" Rusiei in războiul din Ucraina

SUA şi NATO consideră că Belarus s-ar putea alătura „în curând" Rusiei în războiul împotriva Ucrainei, au declarat pentru CNN oficiali americani şi NATO. Belarus se pregăteşte deja, mai spun sursele. 

Este din ce în ce mai „probabil" ca Belarus să intre în conflict, a declarat luni un oficial militar NATO.

„Putin are nevoie de sprijin. Orice ar ajuta", a explicat oficialul.

O sursă din opoziţia belarusă a declarat că unităţile de luptă din Belarus sunt pregătite să intre în Ucraina chiar în următoarele zile. Sursa a mai spus că decizia va avea un impact militar redus. Impactul geopolitic, însă, va fi important, având în vedere implicaţiile intrării unei alte ţări în război.

Un oficial de rang înalt din cadrul serviciilor de informaţii ale NATO a declarat separat că alianţa apreciază că guvernul din Belarus „pregăteşte mediul pentru a justifica o ofensivă belarusă împotriva Ucrainei".

Cetăţenii din Belarus au votat luna trecută pentru a permite ţării să găzduiască permanent atât forţe ruseşti, cât şi arme nucleare, deşi oficialii americani au subliniat pentru CNN că nu au văzut încă nicio dovadă că Rusia a mutat arme nucleare sau că se pregăteşte să o facă.

Sursele au subliniat că nu au existat indicii că Belarusul participă la luptele din Ucraina, iar un înalt oficial american din domeniul apărării a declarat că Pentagonul nu a văzut „niciun indiciu că belaruşii se pregătesc să se deplaseze ... în Ucraina sau că au încheiat acorduri în acest sens".

Oficialul militar NATO a adăugat că o decizie finală pentru implicarea Belarusului în război va fi luată de Moscova.

„Nu este vorba despre ceea ce vrea [Alexander] Lukaşenko", a explicat oficialul, referindu-se la preşedintele belarus. „Întrebarea este: vrea Putin o altă ţară instabilă în regiune?".

Oficialul nu a vrut să detalieze modul în care Belarus ar putea interveni în război, dar a spus că are sens ca Rusia să încerce să taie ajutorul militar al NATO care intră în Ucraina de la graniţa sa vestică.

Rusia a folosit Belarus ca o trambulină pentru multe dintre operaţiunile sale aeriene în Ucraina, potrivit informaţiilor colectate de radare şi de avioanele de supraveghere ale NATO care zboară în zona graniţei dintre Polonia şi Ucraina.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
belarus,
război,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.