Motivul pentru care Klaus Iohannis nu a fost amendat la Congresul PNL, pentru nepurtarea măştii

Postat la 16 noiembrie 2021 223 afişări

Motivul pentru care Klaus Iohannis nu a fost amendat la Congresul PNL, pentru nepurtarea măştii

Preşedintele Klaus Iohannis nu va fi amendat pentru că nu a purtat mască în timpul Congresului PNL organizat la Romexpo, în 25 septembrie, anunţă Poliţia Sectorului 1, Secţia 2 Poliţie, într-un răspuns transmis sibianului care l-a reclamat pe preşedinte, relatează Turnul Sfatului.

Motivul: agentul constatator nu l-a simţit pe preşedinte încălcând legea „prin propriile simţuri”.

„Pentru punerea în aplicare a prevederilor O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravenţiilor, organele de poliţie care au calitatea de agent constatator pot încheia un proces-verbal de constatare a contravenţiei atunci când aceştia constată prin propriile simţuri săvârşirea unei fapte de natură contravenţională”, se arată în răspunsul primit de sibian.

Ulterior, preşedintele a realizat că nu poartă mască de protecţie şi a remediat problema, primind una de la staff-ul său.

În legătură cu faptul că preşedintele Iohannis nu a purtat mască nici în Sibiu, în 10 octombrie, atunci când a vizitat Biserica Evanghelică din Piaţa Huet, sibianul a fost îndrumat către poliţiştii sibieni.

Cititi mai multe pe www.gandul.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
refuz,
amenda

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.