Moscova speră că "semnalele pozitive" transmise Kievului vor fi auzite
Rusia speră că "semnalele pozitive" pe care le-a transmis Kievului, ca de exemplu decizia de a anula autorizarea parlamentară a unei intervenţii militare, "vor fi auzite" şi vor conduce la un dialog în Ucraina, a declarat miercuri adjunctul şefului diplomaţiei ruse, relatează AFP.
"Sperăm că semnalele pozitive pe care le transmite preşedintele rus vor fi auzite în lume şi mai ales în Ucraina", a declarat adjunctul şefului diplomaţiei ruse Grigori Karasin, citat de agenţii ruseşti de presă.
"Decizii adecvate vor fi luate de-acum prin intermediul negocierilor între Kiev şi autoritţile din sudul şi estul Ucrainei", a adăugat el.
Preşedintele rus Vladimir Putin a cerut marţi Parlamentului să anuleze autorizarea unei intervenţii militare în Ucraina pe care a solicitat-o în martie, Kremlinul precizând că este vorba despre un gest menit să contribuie la "normalizarea situaţiei".
Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a salutat imediat acest anunţ, subliniind că este "primul pas concret" către o soluţionare a situaţiei în estul ţării.
Putin a îndemnat, în plus, la o prelungire a armistiţiului, care urmează să expire vineri.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro












