Ministrul Muncii,discuţii cu CE despre reforma sistemului de pensii şi salarizare în sistemul public

Autor: Laura Buciu Postat la 27 iulie 2023 31 afişări

Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a avut o întâlnire în format videocall, cu Celine Gauer, director general al SG Recover din cadrul Comisiei Europene şi cu echipa tehnică din cadrul DG ECFIN şi SG Recover despre reforma sistemului de pensii şi despre salarizarea în sistemul bugetar.

Ministrul Muncii,discuţii cu CE despre reforma sistemului de pensii şi salarizare în sistemul public

„În cadrul întâlnirii a fost asumat angajamentul de continuare a reformelor în acord cu prevederile PNRR şi a fost prezentat stadiul actual al celor mai importante două reforme de la acest moment care intră în portofoliul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, respectiv reforma sistemului de pensii publice şi reforma salarizării în sectorul bugetar”, a spus Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii, după discuţiile avute joi cu Celine Gauer, director general al SG Recover din cadrul Comisiei Europene şi cu echipa tehnică din cadrul DG ECFIN şi SG Recover.

În ceea ce priveşte reforma sistemului de pensii publice, a fost agreată traiectoria de lucru pe termen scurt şi mediu, respectiv planificarea următoarelor întâlniri tehnice bilaterale între MMSS şi Comisia Europeană pentru a agrea cea mai bună variantă a reformei, astfel încât aplecarea să fie asupra pensiilor mici din România, crescându-le gradul de adecvare, dar fără a pierde din vedere necesitatea asigurării sustenabilităţii financiare.

Cu privire la reforma sistemului de salarizare din sectorul public a fost luat angajamentul de a se finaliza activitatea de consultare cu toate familiile ocupaţionale în manieră tripartită (MMSS, sindicate, ministerele de linie) pentru ca ulterior să se poată lucra împreună cu Banca Mondială pe diverse scenarii de reformă, astfel încât să poată fi găsită cea mai bună variantă de diminuare a inechităţilor din sistem şi a asigura sustenabilitatea cheltuielilor.

„Concluzia întâlnirii exprimată de ambele părţi a fost legată de necesitatea asigurării unui dialog constant cu serviciile Comisiei Europene, astfel încât să ne asigurăm că jaloanele vor fi îndeplinite la timp, în acord cu angajamentele luate faţă de partenerii europeni, iar reformele făcute să contribuie în mod autentic la creşterea calităţii vieţii cetăţenilor români”, a mai spus ministrul Muncii.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ministru,
salarizare,
pensie

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.