Ministrul de Finanţe, Alexandru Nazare : Au fost schimbate 21 din cele 33 de persoane cu roluri de conducere la nivel central la Direcţia Generală Antifraudă. Schimbări importante se fac şi la inspectori, acolo unde a lipsit acţiunea reală în combaterea evaziunii fiscale

Autor: Roxana Rosu Postat la 22 iulie 2025 25 afişări

Ministrul de Finanţe, Alexandru Nazare : Au fost schimbate 21 din cele 33 de persoane cu roluri de conducere la nivel central la Direcţia Generală Antifraudă. Schimbări importante se fac şi la inspectori, acolo unde a lipsit acţiunea reală în combaterea evaziunii fiscale

Ministrul de Finanţe, Alexandru Nazare, a anunţat marţi schimbarea din funcţie a 21 din cele 33 de persoane cu roluri de conducere la nivel central în cadrul Direcţiei Generale Antifraudă (DGAF).

După schimbǎrile la Direcţia Regională Antifraudă Bucureşti şi stoparea cheltuielilor şi birocraţiei inutile cu structurile judeţene, trecem la următorul pas - schimbări la nivel central: 21 din cele 33 de persoane cu roluri de conducere la nivel central DGAF au fost schimbate azi din funcţie.  Schimbări importante se fac şi la nivel de inspectori, acolo unde a lipsit implicarea şi acţiunea reală în combaterea evaziunii fiscale. Promovǎm performanţa şi operǎm schimbǎri acolo unde, de ani de zile, activitatea este ineficientǎ”, a scris ministrul într-o postare pe Facebook. 

Alexandru Nazare a adăugat că aşteptările de la inspectorii antifraudă includ mai multă prezenţă în teren, pe baza analizelor riguroase de date, acţiuni ţintite, profesioniste şi fără abuzuri, bazate pe analize de risc şi rezultate vizibile în lupta cu evaziunea.

”O mai bunǎ conformare fiscală începe cu o mai bunǎ conformare a celor care au rolul sǎ colecteze eficient veniturile la buget”, a mai spus ministrul Finanţelor. 

 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
schimbari,
antifrauda,
ministru

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.