Ministrul Energiei: Românii nu vor plăti mai mult pentru energie decît au plătit în decembrie 2020

Autor: Dorin Oancea Postat la 26 octombrie 2021 53 afişări

Ministrul Energiei: Românii nu vor plăti mai mult pentru energie decît au plătit în decembrie 2020

Românii nu vor plăti mai mult pentru energie decît au plătit în decembrie anul trecut, plafonarea şi compensarea ducând preţurile la nivelul anului 2020, a declarat marţi, în Parlament, ministrul Energiei Virgil Popescu. 

Furnizorii îşi vor primi banii de la buget în 30 de zile, a adăugat ministrul, precizând că ulterior vor fi făcute verificări pentru a corecta eventualele greşeli.

Ministrul s-a declarat încrezător că toate prevederile legale legate de compensarea şi plafonarea preţurilor la energie vor fi funcţionale la 1 noiembrie, urmând ca de acestea să beneficieze atât consumatorii casnici cât şi companiile, profesiile liberale, spitalele, unităţile de învăţământ sau ONG-urile.

Comisiile de specialitate din Camera Deputaţilor au dezbătut marţi proiectul de lege pentru aprobarea OUG care stabileşte scheme de compensare pentru consumul de gaze şi energie electrică. Proiectul ar urma să intre în plen marţi sau miercuri.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
popescu,
energie,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.