Ministerul Energiei, demersuri pentru prelungirea schemei de ajutor de stat pentru marii consumatori

Autor: Dorin Oancea Postat la 10 februarie 2022 45 afişări

Ministerul Energiei, demersuri pentru prelungirea schemei de ajutor de stat pentru marii consumatori

Ministerul Energiei este mandatat să iniţieze discuţii cu reprezentanţii Comisiei Europene, pentru stabilirea condiţiilor necesare pentru iniţierea şi autorizarea unei scheme de ajutor de stat pentru companii, în contextul creşterii preţurilor la energie.

La propunerea Ministerului Energiei în şedinţa de Guvern de astăzi a fost adoptat Memorandumul pentru iniţierea unei scheme de ajutor de stat privind sprijinirea întreprinderilor din sectoarele şi subsectoarele expuse unui risc important de relocare ca urmare a transferului costului emisiilor de gaze cu efect de seră în preţul energiei electrice în perioada 2021-2030.

”Căutăm soluţii pentru a continua sprijinul financiar pe care l-am acordat în ultimii doi ani marilor consumatori de energie. Mai ales în actualul context cred că este necesară continuarea acestei scheme de ajutor de stat. Prin memorandumul aprobat astăzi ministerul Energiei a fost mandatat să negocieze cu Comisia Europeană. Prin schema pentru energointensivi vrem să asigurăm condiţiile necesare pentru păstrarea competitivităţii întreprinderilor din România în raport cu ceilalţi competitori din spaţiul european şi din afara acestuia, suportabilitatea la nivelul consumatorului industrial final a creşterilor de preţ a energiei electrice, prevenirea efectului social negativ provocat de restrângerea activităţii industriale. De asemenea, ne dorim să contribuim la păstrarea celor aproximativ 200.000 de locuri de muncă directe şi indirecte, limitarea şomajului şi păstrarea forţei de muncă cu grad înalt de calificare în sectoarele industriale respective”, a declarat Virgil Popescu ministrul Energiei, conform unui comunicat.

În perioada 2019- 2021, în România a fost implementată o schemă de ajutor de stat privind sprijinirea întreprinderilor din sectoarele şi subsectoarele expuse unui risc important de relocare, ca urmare a transferului costului emisiilor de gaze cu efect de seră în preţul energiei electrice, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 81/2019. Valoarea totală a ajutorului de stat pentru anul 2019 a fost de 399.437.091,82 lei pentru un număr de 34 întreprinderi, respectiv de 637.623.005,80 lei, pentru un număr de 33 întreprinderi în anul 2020.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
energie,
ajutor de stat,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.