Minim absolut

Postat la 15 august 2006 12 afişări

Un nou minim istoric al inflatiei pe ultimele 12 luni - 6,2% la finele lunii iulie, conform informatiilor publicate de Institutul National de Statistica - da guvernatorului BNR Mugur Isarescu sperante pentru atingerea tintei de inflatie de 5% plus sau minus un punct procentual - obiectiv privit cu destul scepticism, in prima parte a anului, de majoritatea analistilor.

Un nou minim istoric al inflatiei pe ultimele 12 luni - 6,2% la finele lunii iulie, conform informatiilor publicate de Institutul National de Statistica - da guvernatorului BNR Mugur Isarescu sperante pentru atingerea tintei de inflatie de 5% plus sau minus un punct procentual - obiectiv privit cu destul scepticism, in prima parte a anului, de majoritatea analistilor.

 

Cifra de inflatie inregistrata in iulie - 0,11%, fata de 0,8%, cat era prognozat - e un minim absolut pentru o luna in mod traditional impovarata de majorari ale preturilor administrate, in principal la utilitati. Dar scumpirea gazelor de anul acesta cu doar 1,5% a fost indeajuns de mica pentru a nu provoca alte scumpiri. In plus, peste media de crestere a preturilor s-au mai scumpit, in iulie, doar tigarile (cu 7,5%) si biletele CFR (cu 2,3%). Dar cel mai important motiv al recordului de inflatie este ieftinirea produselor alimentare - in special a legumelor si conservelor, cu 9%; de fapt, anul acesta preturile au revenit la normal comparativ cu iulie 2005, cand parte dintre produsele alimentare s-au scumpit din cauza ca inundatiile au afectat multe recolte, ceea ce a dus la scaderea semnificativa a ofertei - si, implicit, la cresteri de preturi. "Este aproape sigur", spunea Ion Ghizdeanu, presedintele Comisiei Nationale de Prognoza (CNP), dupa anuntarea inflatiei pe iulie, "ca inflatia va cobori pana in intervalul BNR la sfarsitul anului".

 

In plus, Ghizdeanu socoteste ca e posibila chiar, pentru luna august, o scadere generalizata a preturilor de consum - prima din ultimii 17 ani. Cifra scazuta pentru inflatia pe iulie, pe care Banca Nationala o cunostea cu o zi inaintea anuntului oficial, a indemnat banca centrala la indulgenta, facand-o sa nu ia masuri suplimentare de inasprire a politicii monetare. In sedinta consiliului de administratie, Banca Nationala a decis sa nu majoreze rata dobanzii de referinta (8,75%) si sa lase neschimbate rezervele minime obligatorii, motivandu-si decizia prin evolutia mult mai buna a dezinflatiei comparativ cu asteptarile initiale.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Actualitate
/actualitate/minim-absolut-2511516
2511516
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.