Metrorex,după discuţii cu sindicaliştii: Angajaţii nu vor fi sancţionaţi sau daţi afară după protest

Autor: Laura Buciu Postat la 31 martie 2021 30 afişări

Angajaţii care au participat la protestle de la metrou nu vor fi sancţionaţi, iar Metrorex nu face disponibilizări, a anunţat, marţi, la finalul discuţiilor cu sindicaliştii de la USLM, directorul companiei, Ştefan Paraschiv.

Metrorex,după discuţii cu sindicaliştii: Angajaţii nu vor fi sancţionaţi sau daţi afară după protest

Metrorex a finalizat, marţi, prima rundă de discuţii cu sindicatul USLM, după protestul de vineri, când a fost blocat metroul.

Directorul Metrorex, Ştefan Paraschiv, a reiterat că, la acest moment, nu se vor face disponibilizări.

„Situaţia economică a companiei va fi pe agenda unei discuţii viitoare, însă ea rămâne neschimbată. Metrorex trebuie să îşi asaneze problemele financiare. Matematica nu este subiect de negociere, iar dezechilibrele dintre venituri şi cheltuieli trebuie aduse în parametrii bugetari stabiliţi prin lege. De asemenea, legea nu este subiect de negociere. Pe perioada discuţiilor cu sindicatul, acţiunea disciplinară internă la adresa participanţilor la acţiunea ilegală de blocare a metroului este suspendată, conform procesului verbal semnat la Prefectura Bucureşti”, se arată într-un comunicat transmis de directorul general al Metrorex, Ştefan Paraschiv.

Celelalte acţiuni de natură penală şi cele menite să recupereze prejudiciul cauzat companiei înaintează, potrivit sursei citate.

În urma acţiunii de ocupare a metroului bucureştean s-au produs pagube de 2.826.642 lei, anunţă Metrorex.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
metrorex,
protest,
sindicat

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.