METEO. Prognoza vremii pentru toate regiunile până sfârşitul săptămânii viitoare

Postat la 28 iunie 2014 71 afişări

Administraţia Naţională de Meteorologie a anunţat prognoza privind valorile termice şi precipitaţiile în toate regiunile ţării până la 6 iulie.

METEO. Prognoza vremii pentru toate regiunile până sfârşitul săptămânii viitoare

BANAT

Din 28 iunie până spre sfârşitul intervalului de prognoză vor fi variaţii termice, dar nu semnificative, media maximelor oscilând în general în jurul valorilor climatologic specifice, respectiv 27-28 de grade, dar cu posibilitatea unor valori în jurul a 30 de grade în ultimele zile. Mediile termice nocturne vor urma aproximativ aceeaşi evoluţie, cu o medie de 11-12 grade, apropiată de valorile multianuale.

CRIŞANA

Din data de 28 iunie se estimează o creştere a temperaturilor, către o valoare ce va oscila în jurul unei medii de 26 de grade, apropiată de cea climatologic specifică sfârşitului de iunie şi începutului de iulie. Mediile termice nocturne vor urma aproximativ aceeaşi evoluţie, valorile fiind destul de modeste la sfârşitul acestei săptămâni (medii de 10-13 grade), apoi în creştere uşoară.

TRANSILVANIA

Din 28 iunie până spre sfârşitul intervalului de prognoză vor fi variaţii termice destul de mici, maximele oscilând în general în jurul valorilor climatologic specifice, respectiv 24-26 de grade, în medie. Mediile termice nocturne vor fi destul de modeste, cu precădere în partea de nord şi de est a regiunii, valorile fiind în general de 11-12 grade, dar cu nopţi chiar mai răcoroase la sfârşitul acestei săptămâni. Instabilitatea atmosferică destul de pronunţată va determina, îndeosebi în jurul datei de 1 iulie, ploi frecvente ce pot fi importante cantitativ.

MARAMUREŞ

După data de 28 iunie, este estimată o creştere de temperatură, către o valoare ce va oscila în jurul unei medii de 25 de grade, apropiată de cea climatologic specifică sfârşitului de iunie şi începutului de iulie. Mediile termice nocturne vor urma aproximativ aceeaşi evoluţie, valorile crescând de la medii iniţiale de 9-11 grade. Gradul mai accentuat de instabilitate atmosferică va determina în intervalul 29 iunie - 1 iulie ploi ce pot fi importante cantitativ.

MOLDOVA

Vremea va fi caldă după data de 29 iunie, când media regională a maximelor va fi de 24-26 de grade. Regimul termic nocturn va avea valorile cele mai scăzute spre sfârşitul acestei săptămâni, cu medii de 11-12 grade, fiind de aşteptat şi dimineţi mai reci mai ales în nord şi în dealurile subcarpatice. Gradul mai accentuat de instabilitate atmosferică va determina, în jurul datei de 1 iulie, ploi ce pot fi moderate cantitativ.

DOBROGEA

Regimul termic se va situa pe parcursul intervalului de prognoză în jurul celui specific acestei perioade din an, cu valori diurne de 24-26 de grade, valori mai ridicate fiind de aşteptat după data de 30 iunie, cu precădere în partea continentală. Valorile nocturne vor oscila în jurul normelor climatologice.

MUNTENIA

Temperaturile pornesc de la o medie regională de 24-26 de grade la sfârşitul acestei săptămâni, valori uşor sub cele normale pentru sfârşit de iunie. Luna iulie debutează cu un regim al temperaturilor în jurul mediilor climatologic specifice, respectiv 27-28 de grade. Nopţile vor fi mai răcoroase doar către sfârşitul acestei săptămâni, când media minimelor va fi în jurul a 13 grade, în rest sunt de aşteptat valori apropiate de normal, 14-16 grade în medie. Gradul mai accentuat de instabilitate atmosferică va determina, posibil în jurul datei de 1 iulie, ploi ce pot fi moderate cantitativ.

OLTENIA

Temperaturile pornesc de la o medie regională de 24-25 de grade la sfârşitul acestei săptămâni, valori uşor sub cele normale pentru sfârşit de iunie. Luna iulie debutează cu un regim al temperaturilor în jurul mediilor climatologic specifice, respectiv 27-28 de grade. Nopţile vor fi ceva mai răcoroase doar către sfârşitul acestei săptămâni, când media minimelor va fi în jurul a 13 grade, în rest sunt de aşteptat valori apropiate de normal, 14-16 grade în medie. Gradul mai accentuat de instabilitate atmosferică va determina, posibil în jurul datei de 1 iulie, ploi ce pot fi moderate sau importante cantitativ.

LA MUNTE

După răcorirea vremii din partea a doua a acestei săptămâni, din data de 29 iunie temperaturile vor fi din nou în creştere, rămânând până la sfârşitul intervalului de prognoză mai ridicate, cu medii ale maximelor diurne de 14-16 grade, iar ale valorilor nocturne de 8-9 grade.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/meteo-prognoza-vremii-pentru-toate-regiunile-pana-sfarsitul-saptamanii-viitoare-12852506
12852506
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.