Meteo: ninsori în mare parte din ţară, sâmbătă şi duminică

Autor: Dorin Oancea Postat la 07 ianuarie 2022 478 afişări

Meteo: ninsori în mare parte din ţară, sâmbătă şi duminică

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare de ninsori în intervalul 08 ianuarie, ora 04 – 09 ianuarie, ora 12, în Banat, Crişana, Maramureş şi în vestul şi nord-vestul Transilvaniei. 

În zonele menţionate vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare şi se va depune strat de zăpadă. În Carpaţii Occidentali şi în vestul Carpaţilor Meridionali va ninge moderat, iar stratul nou de zăpadă va fi local consistent.

Cantităţile de apă vor fi în general de 10...15 l/mp şi izolat de peste 20 l/mp. Vântul va avea intensificări cu viteze în general de 55...65 km/h în sudul Banatului şi pe crestele Carpaţilor Meridionali, temporar viscolind ninsoarea.

În restul teritoriului, precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare se vor semnala în special în dimineaţa zilei de sâmbătă (08 ianuarie), cu precădere în dealurile sudice.

În Bucureşti, sâmbătă şi duminică, vremea va fi închisă şi temporar se vor semnala precipitaţii slabe. Acestea vor fi mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare, în dimineaţa zilei de 08 ianuarie şi ploaie în restul intervalului. Vântul va sufla moderat. Temperatura minimă, din noaptea de vineri spre sâmbătă va fi de 0 - 1 grad, în timp ce sâmbătă şi sâmbătă spre duminică, temperatura aerului nu se va modifica semnificativ şi va avea valori de 2 - 4 grade.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
meteo,
anm,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.