Majoritatea părinţilor fac această greşeală, iar rezultatul este extrem de periculos, întrucât nu le permite celor mici să se odihnească

Postat la 04 noiembrie 2016 159 afişări

Majoritatea părinţilor fac această greşeală, iar rezultatul este extrem de periculos, întrucât nu le permite celor mici să se odihnească

Dacă îi permiţi copilului să aibă un smartphone sau o tabletă în dormitor, întrucât le afectează tiparul de somn, chiar şi atunci când nu îl folosesc.

Un studiu recent a arătat că simpla prezenţă a unui gadget în dormitor îi face pe cei mici să fie încă „activi” chiar şi după ce ai dat stingerea.

Cei mici sunt în continuare neliniştiţi, întrucât anticipează primirea mesajelor şi notificărilor de pe reţelele de socializare, ceea ce le afectează rutina nocturnă, în ciuda faptului că părinţii le impun reguli cu privire la folosirea telefoanelor şi tabletelor, scrie jurnalmm.ro

Potrivit cercetării, copiii şi adolescenţii care folosesc un dispozitiv electronic cu până la 90 de minute înainte de culcare au şanse de două ori mai mari să nu se odihnească suficient. În plus, aceştia au şanse de trei ori mai mari să se simtă obosiţi pe tot parcursul zilei următoare.

Experţii de la King’s College London şi Cardiff University au ajuns la concluzia că accesul la un gadget pe parcursul nopţii, chiar dacă nu este folosit, îi expune pe cei mici la un risc sporit cu 79% de a nu se odihni suficient, un risc sporit cu 46% de a nu beneficia de un somn sănătos şi un risc sporit cu 127% de a se simţi obosiţi pe parcursul zilei.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.