Liviu Dragnea a fost trimis în judecată în dosarul TelDrum

Autor: Laura Buciu Postat la 17 octombrie 2022 73 afişări

Fostul preşedinte PSD, Liviu Dragnea, a fost trimis în judecată de procurorii antocorupţie, în dosarul TelDrum. El este acuzat de constituire de grup infracţional organizat, abuz în serviciu şi instigare la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete.

Liviu Dragnea a fost trimis în judecată în dosarul TelDrum

Liviu Nicolae Dragnea, la data faptelor preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman, a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (două fapte) şi pentru instigare la săvârşirea fără vinovăţie a infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, comisă în forma participaţiei improprii.

În acelaşi dosar a fost trimis în judecată Mugur Băţăuş, la data faptelor funcţionar în cadrul Consiliului Judeţean Teleorman, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, complicitate la săvârşirea fără vinovăţie a infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, comisă în forma participaţiei improprii şi pentru complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Şi Victor Piperea, la data faptelor funcţionar în cadrul Consiliului Judeţean Teleorman, a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, dar şi Marin Predescu, la data faptelor funcţionar în cadrul Consiliului Judeţean Teleorman, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la săvârşirea fără vinovăţie a infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, comisă în forma participaţiei improprie şi complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Şi compania SC TEL DRUM SA, este trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală, în formă continuată, complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (două fapte).

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că Liviu Nicolae Dragnea, ca preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, ar fi iniţiat un grup infracţional organizat din care ar fi făcut parte funcţionari din administraţia locală, administratori / reprezentanţi ai firmei SC Tel Drum SA şi ai altor societăţi comerciale.

„Grupul ar fi acţionat în perioada 2001-2017 în scopul de a obţine, în mod fraudulos, sume importante din contractele finanţate din fonduri publice (naţionale şi europene), prin infracţiuni de abuz în serviciu, de fraudare a fondurilor europene, de evaziune fiscală şi folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii. Sub coordonarea şi decizia inculpatului Liviu Nicolae Dragnea, în cadrul grupului, funcţionarii publici ar fi acţionat în interesul unor societăţi private. Pentru funcţionarea grupului ar fi fost necesară privatizarea SC Tel Drum SA, trecerea ei din proprietatea Consiliului Judeţean Teleorman, prin persoane interpuse, în patrimoniul lui Liviu Nicolae Dragnea, achiziţionarea din fonduri publice a unui utilaj special de asfaltare şi atribuirea, în mod discreţionar, a contractelor de reabilitare a drumurilor din judeţ către Tel Drum SA. SC Tel Drum SA ar fi fost principala societate comercială din grup, capitalizată masiv şi folosită la obţinerea contractelor de lucrări, pentru distribuirea capitalului către celelalte societăţi comerciale şi membrii grupului, pentru achiziţionarea de bunuri mobile şi imobile care sunt utilizate de membrii grupului, precum şi pentru a transfera dreptul de proprietate asupra bunurilor mobile şi imobile către aceiaşi membri”, arată DNA.

Una dintre infracţiunile săvârşite în scopul pentru care a fost constituit grupul ar fi constat în adjudecarea nelegală, de către firma Tel Drum SA, a unui contract de reabilitare a 55 km de drum judeţean din Teleorman, DJ 701, în valoare de 114.263.011 lei, dintre care suma de 13.772.603 euro provenea din fonduri europene, potrivit procurorilor.

„În acest context, în calitate de reprezentant al Consiliului Judeţean Teleorman, inculpatul Liviu Nicolae Dragnea ar fi emis şi semnat hotărâri şi dispoziţii, cu încălcarea legii, acte indispensabile pentru procedura de atribuire a contractului care, între altele, au inclus o condiţie restrictivă ce avantaja SC Tel Drum SA. Cu ajutorul altor două persoane din grup, respectiv inculpaţii Mugur Băţăuş şi Victor Piperea, acesta s-ar fi asigurat că firma Tel Drum beneficiază de date confidenţiale ce au avantajat-o la obţinerea contractului şi că în documentele pentru licitaţie au fost incluse condiţiile restrictive, inclusiv cerinţa ca metoda obligatorie de stabilizare a balastului să fie varianta la rece in situ. În mod similar, în calitate de reprezentant al Consiliului Judeţean Teleorman, inculpatul Liviu Nicolae Dragnea ar fi făcut demersuri şi ar fi contribuit la adjudecarea, de către firma Tel Drum SA, a unui contract de reabilitare a peste 50 km din DJ 506, un alt drum judeţean din Teleorman, în valoare de 62.482.442 lei, dintre care suma de 6.930.138 euro provenea din fonduri europene”, mai spun procurorii.

În vederea finanţării acestui proiect şi asigurării câştigării licitaţiei de către SC Tel Drum SA, Liviu Nicolae Dragnea, cu ajutorul a doi funcţionari publici, Mugur Băţăuş şi Predescu Marin, ar fi obţinut modificarea ilegală a proiectului tehnic, prin introducerea de condiţii restrictive (cerinţa ca metoda obligatorie de stabilizare a balastului să fie varianta la rece in situ) şi majorarea devizului lucrărilor aferente contractului de reabilitare a drumului, potrivit procurorilor.

„De asemenea, cu ajutorul celorlalţi doi anterior menţionaţi, l-ar fi determinat pe funcţionarul desemnat cu predarea documentelor să folosească înscrisuri false şi inexacte la organismul intermediar ADR Sud Muntenia, obţinând astfel în mod injust finanţarea. Cu referire la cele două contracte de reabilitare drumuri judeţene din Teleorman, prejudiciul creat în dauna bugetului public ar fi de 25.600.927 lei privind contractul DJ 701 (diferenţa dintre preţul ofertat de Tel Drum SA şi preţul cel mai mic ofertat), 5.742.872 lei contractul DJ 506 (diferenţa dintre devizul real prevăzut în proiect şi devizul modificat). Însumate, cele două valori reprezintă prejudiciu în dauna bugetului de stat şi concomitent beneficiu necuvenit pentru firma câştigătoare SC Tel Drum SA, respectiv 31.343.799 lei. În ceea ce priveşte infracţiunea ce aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene raportat la proiectul ”Reabilitarea drumului judeţean DJ 506, paguba reţinută reprezintă întreaga valoare a proiectului, respectiv 62.482.442 lei. În plus, în vederea sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale, SC Tel Drum SA, prin reprezentantul său, ar fi simulat, cu ajutorul unor firme cu comportament de tip fantomă, operaţiuni comerciale fictive pe care le-a înregistrat în documentele contabile în perioada 2010-2012. În acest fel, SC Tel Drum SA s-ar fi sustras de la plata sumei totale de 1.229.388 lei, reprezentând TVA şi impozit pe profit”, potrivit DNA.

Ministerul Dezvoltării Regionale prin Administraţia Publice şi Fondurilor Europene, precum şi Ministerul Finanţelor – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală s-au constituit părţi civile în cauză.

Consiliul Judeţean Teleorman nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, porivit DNA.

Pentru recuperarea prejudiciilor, în cauză s-au dispus măsuri asigurătorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti, cu propunere de a se menţine măsurile asiguratorii.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
dragnea,
teldrum,
dna

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.