Liderul opoziţiei ruse, Alexei Navalnîi, a murit în închisoare

Autor: Petru Mazilu Postat la 16 februarie 2024 34 afişări

Liderul opoziţiei ruse, Alexei Navalnîi, a murit în închisoare

Disidentul rus Alexei Navalnîi a murit în închisoare, a anunţat vineri Serviciului Federal de Penitenciare din Rusia, citat de Sky News.

Oficiul Serviciului Federal de Penitenciare din Rusia a transmis că disidentul a murit vineri.

„La 16 februarie 2024, în colonia corecţională nr. 3, condamnatul A A Navalny s-a simţit rău după o plimbare, pierzându-şi aproape imediat cunoştinţa. Lucrătorii medicali ai instituţiei au sosit imediat şi a fost chemată o echipă medicală de urgenţă. Au fost efectuate toate măsurile de resuscitare necesare, dar nu au dat rezultate pozitive. Medicii de urgenţă au confirmat decesul condamnatului”, se arată într-un comunicat preluat de Sky News.

Navalnîi a fost arestat în 2021. El ispăşea o pedeapsă cumulată de peste 30 de ani pentru diferite infracţiuni despre care el a susţinut că sunt înscenate cu scop politic.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
mort,
navalnîi,
mort

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.