Legea privind angajarea de vorbitori ai limbilor minorităţilor naţionale în spitale, adoptată

Postat la 11 aprilie 2017 101 afişări

Deputaţii au adoptat, marţi, un proiect de lege care prevede angajarea de personal de specialitate cunoscător a limbii minorităţilor naţionale, în unităţile de asistenţă medicală din zonele în care cetăţenii minorităţilor naţionale fie au pondere de peste 20%, fie numărul lor este de cel puţin 5000.

Legea privind angajarea de vorbitori ai limbilor minorităţilor naţionale în spitale, adoptată

"În unităţile administrativ teritoriale în care cetăţenii minorităţilor naţionale fie au o pondere de peste 20% din numărul total al locuitorilor, fie numără cel puţin 5.000 de cetăţeni, prin grija autorităţilor administraţiei publice locale, instituţiile şi unităţile de asistenţă socială asigură şi personal cunoscător al limbii minorităţilor naţionale respective, cu respectarea celorlalte prevederi din fişa postului", potrivit proictului pentru completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi a art.41 din Legea asistenţei sociale nr.292/2011.

Deputaţii din comisiile de specialitate au stipulat în rândul principiilor care stau la baza asistenţei de sănătate publică şi “asigurarea în unităţile sanitare şi a personalului de specialitate de asistenţă medicală sau socială, după caz, cunoscător al limbii minorităţilor naţionale în unităţile administrativteritoriale în care cetăţenii minorităţilor naţionale fie au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, fie numărul lor este de cel puţin 5000, cu respectarea celorlalte prevederi din fişa postului”.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.