Lazea: Pentru creştere economică de 5% sau adoptarea euro e nevoie de susţinerea PIB-ului potenţial

Autor: Raluca Ghinea Postat la 05 iunie 2015 62 afişări

Oricare ar fi obiectivul României, o creştere economică de 5%, adoptarea euro sau susţinerea dezvoltării sistemului de pensii, trebuie luat acelaşi set de măsuri, pentru creşterea PIB potenţială, respectiv îmbunătăţirea capitalurilor, a demografiei şi a productivităţii, afirmă economistul şef al BNR.

Deşi România stă bine la taboul macroeconomic, problema o prezintă creşterea PIB potenţială, care este mult mai redusă decât în perioada 2005-2008, când se situa în jur de 5% pe an şi a fost depăşită de economie, pe când în ultimii ani s-a situat la circa 2%-2,5%.

Deteriorarea indicatorului este pusă pe seama celor trei factori care contribuie la creşterea potenţială, respectiv capitalurile, demografia şi productivitatea, care au consemnat o descreştere în ultima perioadă.

"Pe termen lung, aceasta contează şi agenda nu este pe placul tuturor. Dar lucrul interesant este că, indiferent de obiectivul pe care societatea românească îl pune în faţă, fie că este intrarea in zona euro, fie că este vorba despre o creştere economică de 5%, fie de dezvoltarea sistemului de pensii, acelaşi set de măsuri trebuie să fie luat. Nu vorbim de un program separat de altul, acelaşi set trebuie aplicat în sectorul real al economiei, indiferent de scopul pe care ni-l propunem", a declarat vineri Valentin Lazea, economist şef al BNR, la conferinţa "Central & Eastern European Pension Investment Forum".

El a atras atenţia, referitor la PIB-ul potenţial, că trebuie privit spre investiţiile străine directe, care s-au redus cu 5 miliarde euro faţă de anii ante-criză, de la 7,5 la 2,5 miliarde euro pe an.

Acestea ar putea fi recuperate prin îmbunătăţirea investiţiilor, prin absorbţia fondurilor europene, orientarea bursei de valori către pieţele emergente, astfel că toţi trebuie să se gândească ce este de făcut, în opinia lui Lazea.

Totodată, demografia arată îngrijorător, având în vedere că numărul nou născuţilor s-a redus substanţial în fiecare an.

"Astfel, putem să-i lăsăm în câmpul muncii pe cei capabili până la 65 de ani, să avem un program pentru reîntoarcerea românilor din străinătate, să stimulăm părinţii să facă mai mulţi copii prin alocaţii mai bune şi alte multe lucruri care trebuie făcute", a spus economistul.

Lazea a atenţionat că, la capitolul productivitate, România este pe ultimul loc din Europa, din punct de vedere al testelor PISA, la matematică, ştiinţe şi citit.

"Nu poţi să atingi o creştere economică de 5% cu astfel de rezultate. Concluzia este că orice ai face pentru dezvoltarea sectorului de pensii este bun şi pentru adoptarea euro şi pentru creşterea economică. Dar sunt măsuri greu de luat, nepopulare, costisitoare din punct vedere politic", a mai punctat reprezentantul băncii centrale.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
PIB POTENŢIAL,
STIMULARE,
/actualitate/lazea-pentru-crestere-economica-de-5-sau-adoptarea-euro-e-nevoie-de-sustinerea-pib-ului-potential-14406776
14406776
comments powered by Disqus
ZF.ro
Halucinant. Cum explică Orban de ce nu cresc salariile profesorilor: E ca într-o familie, când îţi scad veniturile nu te duci să-ţi bei banii la cârciumă Halucinant. Cum explică Orban de ce nu cresc salariile profesorilor: E ca într-o familie, când îţi scad veniturile nu te duci să-ţi bei banii la cârciumă
BREAKING. Cu cât vor creşte de fapt pensiile românilor? Nimeni nu se aştepta
Mediafax
„Afacerea Pandemia”. Cum a umflat România până şi factura de 3,4 milioane de euro a „ajutorului umanitar” dat fraţilor de peste Prut „Afacerea Pandemia”. Cum a umflat România până şi factura de 3,4 milioane de euro a „ajutorului umanitar” dat fraţilor de peste Prut
Economiile se prăbuşesc în pandamie, dar cei 4 giganţi din tech au înregistrat un profit de 28 de miliarde de dolari
MonitorulApararii
Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte
Ce se întâmplă la Moscova este de bine deopotrivă pentru Rusia şi Putin(?)
MonitorulPartidelor
Gorghiu: Moţiunea de cenzură va fi o găleată de invective, de venin şi de frustrări Gorghiu: Moţiunea de cenzură va fi o găleată de invective, de venin şi de frustrări
Tomac: Europa nu poate rămâne indiferentă
MonitorulSiguranteiCetateanului
COMENTARIU Valeriu Şuhan Educaţia ca şotronul. Pe sărite... COMENTARIU Valeriu Şuhan Educaţia ca şotronul. Pe sărite...
COMENTARIU Valeriu Şuhan Diversiunea inducerii confruntării

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.