La numai 28 de ani, Dan câştigă 200.000 de dolari pe lună dintr-un hobby din adolescenţă. Cum a reuşit a fost extrem de simplu

Autor: Ştefan Stan Postat la 10 aprilie 2016 16295 afişări

La doar 25 de ani, tânărul a decis să intre în lumea antreprenorială şi să-şi pună pe picioare propria afacere

La numai 28 de ani, Dan câştigă 200.000 de dolari pe lună dintr-un hobby din adolescenţă. Cum a reuşit a fost extrem de simplu

Dacă o prăbuşire de tavan poate fi considerată de cineva drept unul dintre cele mai importante momente din viaţă, atunci Dan Fagella este cu siguranţă acea persoană.  La doar 25 de ani, tânărul a decis să intre în lumea antreprenorială şi să-şi pună pe picioare propria afacere, scrie Business Insider.

„Aveam 17 ani când am început cursurile de jujitsu brazilian şi m-am îndrăgostit instant de felul în care artele marţiale pot semăna cu un joc de şah”, a povestit Fagella.

Deşi, în prezent, Dan Fagella poate fi considerat un om de afaceri de succes, norocul nu a fost mereu  de partea lui. După ce sala de sport a profesorului său s-a închis, tânărul a decis să folosească banii pe care îi câştigase din cursurile private pe care le ţinuse, dar şi din job-ul pe care îl avea pe plajă la momentul respectiv,  pentru a investi în propriul business. 

Vedeţi AICI cum a reuşit să câştige 200.000 de dolari la numai 28 de ani. 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
adolescent,
castigare,
reusita
/actualitate/la-numai-28-de-ani-dan-castiga-200-000-de-dolari-pe-luna-dintr-un-hobby-din-adolescenta-cum-a-reusit-a-fost-extrem-de-simplu-15227116
15227116
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.