Tocmai cand banca centrala elvetiana a pornit un proces de crestere a dobanzii, banci mari romanesti au scos la vanzare credite in franci promovate drept cea mai ieftina varianta pentru credite ipotecare. Chiar daca e vorba de banci membre ale unor grupuri europene, care aveau acces si in anii trecuti atat la linii de finantare in franci, cat si la structuri de produse de-a gata, "oferta" a ajuns aici dupa ani buni in care clientela din tari central-europene s-a bucurat din plin de francul cu adevarat ieftin.

Intarzierea nu ar fi o problema in sine, mai ales ca romanii au putut descoperi creditul de-abia de 3-4 ani, insa momentul e destul de nepotrivit, venind la inceputul unei tendinte de crestere a dobanzii. Iar o crestere a dobanzii va aduce si o intarire a francului, acum neobisnuit de slab pentru o economie cu o rata anuala de crestere estimata la circa 3% pentru 2006.

De fapt, banca centrala a Elvetiei a pornit o crestere lenta a dobanzii si pentru ca e nemultumita de slabiciunea monedei in raport cu euro. Dincolo de ceea ce vrea banca centrala, francul prinde puteri la fiecare turbulenta mai prelungita de pe pietele financiare, investitorii recunoscandu-i statutul de "moneda de refugiu".

Intr-un asemenea context, estimarile bancilor de investitii privind evolutia cursului franc/euro ajung pana la o cotatie medie de 1,55 franci pentru un euro in 2007, fata de de 1,59 franci in prezent. Adica analistii asteapta o apreciere a francului elvetian de peste 3% in urmatorul an in raport cu euro.

La Bucuresti, cursul leului fata de francul elvetian trece intai prin cotatia franc/euro, care intr-un asemenea scenariu ar putea fi nefavorabila clientului cu credit de rambursat in franci elvetieni. In orice caz, o regula simpla a finantistilor spune ca nu este tocmai intelept sa iei un credit nou intr-o moneda slaba si cu dobanda scazuta pentru simplu motiv ca are mai degraba potential de crestere, atat pe piata valutara, cat si la nivelul dobanzii. Iar potentialul respectiv a si inceput sa se manifeste dupa mai multi ani de stabilitate. Dincolo de perspectiva evolutiei cursului, factor decisiv in alegerea unui credit in franci elvetieni ramane asa-numitul diferential de dobanda, respectiv ecartul care desparte dobanda la franci de dobanda la euro. In prezent, acesta este de 1,6 puncte procentuale: dobanda de referinta la franci pe trei luni este de 1,73%, in timp ce dobanda corespondenta la euro se situeaza la 3,33%.

Banca Centrala Europeana (BCE) a ridicat in august rata dobanzii de referinta pana la 3% - nivelul maxim al ultimilor trei ani si jumatate. Recent, si Banca Elvetiei a majorat cu un sfert de punct intervalul de dobanda pe care il urmareste, plasandu-l intre 1,75% si 2,25%. Miscarea nu se opreste insa aici, pentru ca piata asteapta noi cresteri atat din partea BCE, in cazul careia estimarile merg chiar pana la 3,5% pentru sfarsitul acestui an, cat si de la Banca Elvetiei, care ar putea duce limita inferioara a intervalului tintit pana la 2,5% in decembrie. Cat priveste evolutiile din 2007, analistii apreciaza ca BCE va opri cresterea dobanzii, in timp ce Banca Elvetiei ar putea continua, rezultand o ingustare a diferentialului de dobanda intre franci si euro pana la 0,9 puncte procentuale, dupa calculele Raiffeisen Research.

Un asemenea diferential ar fi de departe cu mult sub nivelurile inregistrate in ultimii zece ani, ceea ce inseamna ca mirajul "francului ieftin" ar putea pali cel putin in cursul anului viitor. Discutia devine si mai complicata in cazul creditelor pe termen lung, cum sunt in special cele ipotecare, optiunea pentru francul elvetian implicand o incertitudine valutara considerabila, pe cand varianta in euro poate fi considerata mai putin riscanta atat timp cat adoptarea monedei europene se arata ca viabila prin 2014-2015, respectiv la jumatatea duratei de viata a unui credit pe circa 25 de ani. Teoretic, un client care se imprumuta in franci elvetieni se expune unor riscuri valutare similare celor aferente imprumuturilor in alte valute. Pentru un client care incaseaza venituri in lei, dar are de platit rate la un credit in valuta, schimbul valutar e inevitabil, fie ca va vinde lei pentru franci elvetieni, fie pentru euro. Pana la urma, ar trebui stabilit care curs valutar este mai predispus unei deprecieri. Ceea ce se vede de la inceputul acestui an este ca potentialul de apreciere a leului este sub asteptari, iar episoade de depreciere brusca pot aparea oricand mai ales in contextul in care leul se misca deja in tandem cu zlotul polonez sau forintul unguresc. In acelasi timp, nici stabilitatea timp de sapte ani a ratei de schimb intre francul elvetian si euro nu mai poate constitui o garantie. Oricum riscul potential aferent unui credit in franci e cu atat mai mare cu cat raportul dintre leu si moneda elvetiana se stabileste indirect, iar eventualele socuri nu pot fi atenuate pe piata valutara locala, inclusiv din cauza ca legaturile dintre economia Romaniei si cea a Elvetiei sunt destul de slabe.

In cazul unui credit in franci elvetieni pe zece ani de exemplu, calculele arata ca in decursul perioadei ar trebui ca francul sa nu se aprecieze in raport cu euro cu mai mult de 1% pe an, respectiv cu 10,4% in zece ani, pentru ca finantarea in franci sa nu devina mai scumpa decat cea in euro. In ecuatie intervine insa si paritatea leu/euro, unde leul pastreaza un potential de apreciere pe termen mediu, ceea ce ar mai putea atenua din efectul unei eventuale intariri a francului.

Pentru banci, riscul direct de curs de schimb e scazut, fiind usor de acoperit prin instrumente de piata, insa costul unei eventuale deprecieri a leului este trasferat practic integral asupra clientului. In cazul unei corectii de durata a cursului, si calitatea portofoliilor de credite ale bancilor ar avea de suferit. Nu in ultimul rand, clientii cu credite in franci se lasa la mana bancilor in privinta cursului de schimb leu/franc sau euro/franc la care vor rambursa fiecare rata, in lipsa unei piete de schimb pe franci. Ramane de vazut in ce masura ofertele de creditare in franci elvetieni lansate de banci vor incuraja si casele de schimb sa vina cu o oferta pe aceasta valuta. Clientii raman totusi cu reperul de curs publicat zilnic de banca centrala, fiind de asteptat ca bancile comerciale sa nu umfle nejustificat costul creditului prin folosirea unui curs complet dezavantajos.

In acelasi timp, sensibilitatea clientilor in fata discursului unui bancher privind riscul de credit este foarte aproape de zero, argumentul dobanzii scazute fiind extrem de puternic. Mai mult, bancile pot face ca diferentialul de dobanda intre ofertele concrete de creditare sa fie mai mare decat il arata dobanzile de referinta pe cele doua monede. In cazul bancilor care tocmai au lansat produse in franci elvetieni, ecartul ajunge pana la doua puncte procentuale, insa calculul poate fi complicat de comisioane, precum si de faptul ca dobanda oferita e fixa doar in primul an, apoi urmand incertitudinile.

Surpriza e ca, asa cum a constatat banca centrala a Ungariei, multi clienti ai bancilor comerciale de la vest de granita continua sa prefere creditul in franci elvetieni chiar daca dobanda e cu numai un punct procentual mai redusa decat la forint. "Sensibilitatea fata de marimea ratei de plata si absenta constientizarii riscului de curs de schimb genereaza preferinta pentru valuta chiar daca diferentialul de dobanda e mic", se spune in cel mai recent raport de stabilitate financiara al bancii maghiare. Anul trecut 30% din cresterea creditului de pe piata Ungariei a fost alimentata de francul elvetian, ponderea acestei monede devenind importanta mai ales in cazul creditelor ipotecare.

Si in Polonia a facut cariera francul elvetian, pe baza aceluiasi argument, chiar daca atat zlotul, cat si forintul au inregistrat fluctuatii de curs majore. Afacerea ar putea merge si in Romania, insa cu rezerve mai mari atat timp cat francul elvetian e o moneda putin familiara si ca atare cu credibilitate destul de scazuta. Depinde si de promovarea de care se va bucura francul din partea bancilor care vor sa-l vanda, dar si de duritatea restrictiilor impuse de BNR creditarii.