Ion:Iohannis ar putea primi un Oscar pentru cum a interpretat rolul de apărător al statului de drept

Autor: Cosmin Pirv Postat la 16 noiembrie 2022 80 afişări

Fostul ministru al Justiţiei Stelian Ion spune că preşedintele Klaus Iohannis a oficializat „îngenunchierea justiţiei” prin promulgarea legilor justiţiei şi susţine că şeful statului ar putea primi un Oscar „pentru cum a interpretat în anii trecuţi rolul de apărător al statului de drept”.

Ion:Iohannis ar putea primi un Oscar pentru cum a interpretat rolul de apărător al statului de drept

Deputatul USU Stelian Ion susţine că preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legile justiţiei fără a aştepta avizul Comisiei de la Veneţia, prevăzut pentru luna viitoare.

„Prin actul de a promulga aceste legi atât de grăbit, Klaus Iohannis nu face decât să oficializeze îngenunchierea justiţiei. Le putem numi legile Iohannis, pentru că viziunea aceasta asupra justiţiei a fost impregnată de Klaus Iohannis, iar executantul său, Cătălin Predoiu, n-a făcut decât să pună în aplicare acest plan. Îl şi văd pe Liviu Dragnea cum de pe margine priveşte aşa cu invidie un pic, pentru că ce n-a reuşit Liviu Dragnea în 2018 Klaus Iohannis cu multă eficienţă reuşeşte. Regimul pe care-l impune zi de zi este unul eficient, dar odios”, a spus Stelian Ion, la RFI.

Acesta acuză faptul că justiţia este acaparată de mediul politic.

„Ăsta a fost de la început scopul lui Klaus Iohannis, care cred că ar putea să primească un premiu Oscar pentru modul în care a interpretat în anii trecuţi rolul de apărător al statului de drept. A interpretat bine, ne-a păcălit pe unii dintre noi, cortina însă a căzut şi vedem foarte clar adevărata faţă a lui Klaus Iohannis, care calcă în picioare toate regulile privitoare la statul de drept”, a adăugat fostul ministru.

El a explicat ce anume e greşit în legile justiţiei: „Sunt nocive, pentru că ele pun control politic pe dosarele penale, deci politicienii agreaţi de putere vor sta liniştiţi, pentru că nişte procurori-şefi numiţi politic vor putea controla toate dosarele penale din ţara asta. Pe de altă parte, numirile rămân în continuare numiri politice, a procurorilor de rang înalt. DNA-ul este pus la respect şi în ciuda eforturilor pe care sunt convins că le va mai face, toate dosarele care vor merge mai departe către instanţe vor fi periclitate într-un fel, pentru că şi modalitatea de promovare la Înalta Curte, la

instanţele superioare va fi o modalitate nemeritocratică, bazată pe interviuri, pe agreerea de către şefii ierarhici a judecătorilor obedienţi, care îndeplinesc toate sarcinile care li se trasează. Sunt

eliminate concursurile, nu doar de la promovarea la Înalta Curte, ci şi de la curţile de apel, de la tribunale”.

Stelian Ion arată că, în continuare, factorul politic este cel care va decide numirile.

„S-au făcut nişte schimbări de faţadă, în sensul în care ministrul Justiţiei face un interviu, pe care îl vede toată lumea. În cele din urmă, el este cel care face propunerea către preşedinte şi preşedintele are ultimul cuvânt. Deci cei doi, preşedintele şi ministrul Justiţiei, ambii oameni politici decid şi nu pot fi opriţi de nimeni, adică în momentul în care avizul din partea Secţiei pentru procurori este negativ, lucrul ăsta nu opreşte procedura şi nu determină pe ministru să ia o altă decizie şi să aleagă o altă persoană, să reia procedura”, a adăugat el.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
klaus iohannis,
stelian ion,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.