Institutul „Matei Balş”, cercetat pentru distrugere după incendiul din pandemie, cu 26 de morţi
În dosarul disjuns din cazul incendiului de la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş” se fac cercetări faţă de Institut şi societatea cu care avea contract pentru situaţii de urgenţă, precum şi faţă de administratorul acesteia, precum şi şefa Biroului Achiziţii de la Balş.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti transmite că incendiul s-a produs în 29 ianuarie 2021, în jurul orei 05:05, la parterul Pavilionului V al Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş” şi a avut ca urmare decesul mai multor pacienţi internaţi, precum şi distrugerea, degradarea şi aducerea în stare de neîntrebuinţare a Pavilionului V, împreună cu sistemele şi echipamentele aferente.
Dosarul, înregistrat iniţial la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, a fost preluat în aceeaşi zi de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
După lichidarea incendiului, în urma cercetării la faţa locului, au fost identificaţi patru pacienţi decedaţi, restul pacienţilor fiind evacuaţi şi transferaţi fie în alte pavilioane ale Institutului, fie în alte unităţi spitaliceşti din Bucureşti.
În perioada imediat următoare, au mai decedat încă 22 de pacienţi care fuseseră internaţi în Pavilionul V la momentul izbucnirii incendiului, existând la momentul respectiv suspiciunea că decesele pot fi puse în legătură cu incendiul.
Urmărirea penală a fost efectuată in rem, sub încadrarea juridică de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru, având ca urmare decesul a 26 de persoane, precum şi distrugerea, degradarea şi aducerea în stare de neîntrebuinţare a Pavilionului V, a echipamentelor şi sistemelor aferente.
Institutul Naţional de Medicină Legală a efectuat autopsiile medico-legale asupra cadavrelor victimelor şi astfel s-a putut stabilit că, din cele 26 de persoane decedate, 17 au decedat fără legătură de cauzalitate cu incendiul, iar pentru 9 persoane s-a stabilit că decesele lor sunt în legătură de cauzalitate cu expunerea la incendiul din data de 29 ianuarie 2021.
La data de 23 iunie 2025, procurorii au dispus schimbarea încadrării juridice, noua încadrare fiind cea de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru, având ca urmare decesul a 9 persoane, precum şi distrugerea, degradarea şi aducerea în stare de neîntrebuinţare a Pavilionului V, a echipamentelor şi sistemelor aferente, precum şi 17 infracţiuni de ucidere din culpă – fiind vorba de decesul celor 17 persoane din cauze patologice, fără legătură cu incendiul.
Totodată, procurorii au dispus clasarea cauzei cu privire la cele 17 infracţiuni de ucidere din culpă, ca urmare a faptului că faptele cercetate nu erau prevăzute de legea penală, precum şi disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor într-un dosar separat cu privire la infracţiunea de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru.
În cauza disjunsă, cercetările au fost extinse şi cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, iar în baza mijloacelor de probă administrate, la data de 24 iunie 2025 procurorii au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş” pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru.
„Pe fondul lipsei agentului termic în unitatea sanitară, contrar normelor privind apărarea împotriva incendiilor, Institutul a permis şi tolerat, prin intermediul angajaţilor, introducerea în unitatea sanitară a surselor externe de încălzire, fără ca anterior unitatea sanitară să identifice, evalueze şi evidenţieze zonele cu risc ridicat unde se pot acumula concentraţii mari de oxigen sanitar. Tolerarea utilizării aparatelor externe de încălzit în saloanele destinate pacienţilor dependenţi de oxigenoterapie a făcut posibilă trecerea aerului îmbogăţit cu oxigen şi populat cu scame de origine textilă prin elementul radiativ al unei aeroterme amplasate în salonul 63 situat la parterul Pavilionului V, cu consecinţa aprinderii scamelor care apoi au fost expulzate incendiate, producându-se astfel incendiul din data de 29.01.2021, ora 05:05, care a avut ca urmare dezastrul materializat în moartea a 9 persoane şi distrugerea, degradarea şi aducerea în stare de neîntrebuinţare a Pavilionului V al Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş”, precum şi a instalaţiilor şi echipamentelor din clădirea respectivă, deşi, faţă de situaţia concretă existentă la momentul izbucnirii incendiului (saloane cu aport crescut de oxigen administrat pacienţilor cu COVID-19), unitatea sanitară trebuia şi putea să prevadă că folosirea surselor externe de căldură într-un mediu cu concentraţie ridicată de oxigen creează condiţiile pentru producerea unui incendiu”, potrivit unui comunicat transmis marţi de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
S-a dispus urmărirea penală faţă de societatea comercială Midan Fire Exit SRL, pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru.
„Societatea în cauză a încheiat cu Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş” două contracte şi acte adiţionale având ca obiect servicii pentru situaţii de urgenţă de categoria C1 (P1), prestând servicii pentru situaţii de urgenţă fără a deţine aviz pentru sectorul de competenţă şi fără resursă umană şi bază materială, încălcând astfel dispoziţiile art. 36 lit. a), art. 37 alin. (4), art. 41 alin. (3), art. 48 alin. (2) şi art. 49 alin. (2) din OMAI 75/2019, anexa 4 privind norma de dotare cu echipament de protecţie a serviciilor private pentru situaţii de urgenţă şi anexa 5 privind dotarea echipelor specializate din OMAI nr. 75/2019. Prin prestarea neconformă a serviciilor pentru situaţii de urgenţă, Midan Fire Exit S.R.L. a creat o stare de pericol pentru siguranţa unităţii sanitare şi a pacienţilor, cu consecinţa imposibilităţii asigurării unei intervenţii oportune de stingere a incendiului produs în data de 29.01.2021, ora 05:05, sau cel puţin de limitare a consecinţelor incendiului care a avut ca urmare dezastrul materializat în moartea a 9 persoane şi distrugerea, degradarea şi aducerea în stare de neîntrebuinţare a Pavilionului V al Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş”, precum şi a instalaţiilor şi echipamentelor din clădirea respectivă, deşi, faţă de situaţia concretă şi de notorietate existentă la momentul izbucnirii incendiului (lipsa agentului termic şi prezenţa aerotermelor în saloanele cu aport crescut de oxigen administrat pacienţilor cu COVID-19), trebuia şi putea să prevadă că intervenţia unui singur pompier neechipat corespunzător şi fără dotări specifice nu este nici oportună şi nici conformă”, potrivit comunicatului de presă citat.
Urmărirea penală s-a dispus şi faţă de Mihăiţă Dănilă, pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru. Acesta, în calitate de administrator în fapt al societăţii comerciale Midan Fire Exit SRL, a încheiat cu Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş” două contracte şi acte adiţionale având ca obiect servicii pentru situaţii de urgenţă de categoria C1 (P1), „prestând servicii pentru situaţii de urgenţă fără a deţine aviz pentru sectorul de competenţă şi fără resursă umană şi bază materială, încălcând astfel dispoziţiile art. 36 lit. a), art. 37 alin. (4), art. 41 alin. (3), art. 48 alin. (2) şi art. 49 alin. (2) din OMAI nr. 75/2019, anexa 4 privind norma de dotare cu echipament de protecţie a serviciilor private pentru situaţii de urgenţă şi anexa 5 privind dotarea echipelor specializate din OMAI nr. 75/2019”.
Potrivit procurorilor, prin prestarea neconformă a serviciilor pentru situaţii de urgenţă, Dănilă Mihăiţă a creat o stare de pericol pentru siguranţa unităţii sanitare şi a pacienţilor, cu consecinţa imposibilităţii asigurării unei intervenţii oportune de stingere a incendiului produs în data de 29 ianuarie 2021, ora 05:05, ori cel puţin de limitare a consecinţelor incendiului care a avut ca urmare dezastrul materializat în moartea a 9 persoane şi distrugerea, degradarea şi aducerea în stare de neîntrebuinţare a Pavilionului V al Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş”, precum şi a instalaţiilor şi echipamentelor din clădirea respectivă, deşi, faţă de situaţia concretă şi de notorietate existentă la momentul izbucnirii incendiului (lipsa agentului termic şi prezenţa aerotermelor în saloanele cu aport crescut de oxigen administrat pacienţilor cu COVID-19), trebuia şi putea să prevadă că intervenţia unui singur pompier neechipat corespunzător şi fără dotări specifice nu este nici oportună şi nici conformă.
Totodată, Dănilă Mihăiţă, în calitate de cadru tehnic în domeniul apărării împotriva incendiilor, angajat la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş”, nu a identificat pericolele de incendiu care pot să apară la nivelul unităţii sanitare, fiind de notorietate prezenţa în unitatea sanitară a surselor externe de încălzire, astfel cum era obligat de art. 8 lit. c) din Dispoziţia din 2013 Generală de apărare împotriva incendiilor la unităţile sanitare, obligaţie menţionată şi în fişa postului (pompier). Astfel, cadrul tehnic a ignorat prezenţa surselor externe de încălzire, fără a identifica, evalua şi evidenţia zonele cu risc ridicat unde se pot acumula concentraţii mari de oxigen sanitar.
S-a dispus urmărirea penală şi faţă de Simona Corina Gabriela Ilie pentru comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit şi distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru.
„În calitate de Şef Birou Achiziţii publice şi Contractare în cadrul Institutului Naţional de Boli Infecţioase Prof. Dr. Matei Bals, având atribuţii de întocmire a contractelor pentru servicii, de verificare cu privire la întocmirea corectă a angajamentelor bugetare şi legale şi a dosarului achiziţiei directe, în acord cu legislaţia în vigoare, a semnat un contract în valoare de 242.000 lei fără TVA (22.000 lei/lună x 11 luni) şi un act adiţional, în valoare de 66.000 lei fără TVA (22.000 lei/lună x 3 luni) cu societatea Midan Fire Exit S.R.L., având ca obiect achiziţia de prestări servicii de intervenţie pentru situaţii de urgenţă, cu nesocotirea pragului valoric legal stabilit pentru achiziţia directă de servicii, de 135.060 lei, fără TVA, în afara condiţiilor de eficienţă economică şi socială şi cu nerespectarea principiilor nediscriminării şi tratamentului egal, încălcând astfel dispoziţiile art. 2 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 98/19.05.2016, în forma în vigoare la data încheierii contractului, art. 43 alin (1) din H.G. 395/02.06.2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor privind atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/19.05.2016, art. 7 alin (5) şi art. 69 alin (1) din Legea nr. 98/19.05.2016, în forma în vigoare la data încheierii contractului, producând o pagubă materială în dauna Institutului Naţional de Boli Infecţioase Prof. Dr. Matei Balş, reprezentând contravaloarea sumelor achitate în baza contractului şi actului adiţional (285.999,06 lei fără TVA), o vătămare a intereselor celorlalţi operatori economici, care au fost privaţi de dreptul de a depune ofertă sau solicitare de participare în urma publicării unui anunţ de participare în cadrul procedurii, şi un folos corelativ în favoarea societăţii Midan Fire Exit S.R.L. şi implicit a administratorului în fapt Dănilă Mihăiţă”, arată procurorii.
Prin încheierea contractului sus-menţionat cu societatea Midan Fire Exit SRL, care nu îndeplinea condiţiile prevăzute de OMAI nr. 75/2019 pentru prestarea serviciilor de tip C1 (P1), în sensul că societatea nu era avizată pentru sectorul de competenţă, nu avea resursele umane şi materiale necesare, „Ilie Simona-Corina-Gabriela a creat o stare de pericol pentru Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş” şi pentru pacienţi, materializată în imposibilitatea asigurării unei intervenţii conforme şi oportune de stingere a incendiului produs în data de 29.01.2021, ora 05:05, ori cel puţin de limitare a consecinţelor incendiului, care a avut ca urmare moartea a 9 persoane şi distrugerea, degradarea şi aducerea în stare de neîntrebuinţare a Pavilionului V al Institutului Naţional de Boli Infecţioase Prof. Dr. Matei Balş, precum şi a instalaţiilor şi echipamentelor din clădirea respectivă”, potrivit comunicatului.
Suspecţilor le-au fost aduse la cunoştinţă acuzaţiile, precum şi drepturile şi obligaţiile procesuale.
Cercetările sunt efectuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Omoruri.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













