Inspectorii ANAF verifică agenţii economici de pe litoral

Autor: Cosmin Vaideanu Postat la 02 mai 2015 97 afişări

Inspectorii Direcţiei Antifraudă din cadrul ANAF desfăşoară, la sfârşitul acestei săptămâni, verificări la agenţii economici de pe litoral, astfel de controale având loc la Mamaia şi Vama Veche, unde ei au fost primiţi cu huiduieli de către unii dintre turişti.

Reprezentanţii Direcţiei Antifraudă au mers, de 1 Mai, în Vama Veche, unde au fost întâmpinaţi cu ostilitate de către o parte dintre turişti. Astfel, aceştia au huiduit în momentul în care au văzut maşinile ANAF, scandând "Vine controlul să-şi ia omorul". La un moment dat, un turist a aruncat cu o piatră către una dintre maşinile ANAF, spărgându-i parbrizul.

Echipele de control au verificat timp de câteva ore terasele şi restaurantele din Vama Veche, după care controlul s-a mutat în Mamaia.

Zeci de autoturisme ale ANAF au mers cu girofarurile pornite prin staţiune, oprindu-se la diverse localuri pentru ca inspectorii să vadă dacă există nereguli. De asemenea, au fost controlate şi cluburile din staţiune, inspectorii antifraudă dorind să verifice evidenţa contabilă, iar această acţiune a continuat până spre dimineaţă.

Agenţii economici susţin că verificările echipelor ANAF pe litoral vor continua până la sfârşitul acestei săptămâni.

Hotelierii ceruseră autorităţilor ca aceste controale ale Direcţiei Antifraudă să nu aibă loc în minivacanţa de 1 Mai, ci după această perioadă.

Pe litoral, sezonul a fost deschis oficial de 1 Mai, când a avut loc o paradă cu maşini de epocă, motociclete şi autobuze etajate, pe ruta Mamaia-Constanţa şi retur.

De altfel, vineri fiind vreme frumoasă, turiştii veniţi la mare au asistat la paradă şi s-au plimbat prin staţiuni, unii dintre ei mergând chiar pe plajă, în pofida vântului. Seara, cei mai mulţi dintre ei au ales cluburile din Mamaia, unde au avut loc diverse concerte şi spectacole.

Sâmbătă însă, din cauza vremii mohorâte, turiştii au preferat să se plimbe pe faleză sau îşi petreacă timpul la terase, în aşteptarea unei noi seri de distracţie în cluburi. De asemenea, ei au putut să se plimbe cu telegondola din Mamaia sau să facă un tur al staţiunii şi al municipiului Constanţa cu autobuzele etajate.

Preşedintele Asociaţiei Litoral-Delta Dunării, Corina Martin, spunea, vineri, că pe litoral se află peste 30.000 de turişti, estimând că numărul acestora va depăşi 35.000 până la sfârşitul weekend-ului.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
CONTROALE,
LITORAL,
/actualitate/inspectorii-anaf-verifica-agentii-economici-de-pe-litoral-14195535
14195535
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.