Epopeea schimbarii din functie a presedintilor celor doua camere parlamentare a continuat si saptamana trecuta. Dupa ce au ratat debarcarea in august si septembrie a lui Adrian Nastase si a lui Nicolae Vacaroiu de la conducerea Camerei Deputatilor si a Senatului, liderii coalitiei de guvernare si-au impus un nou termen, la fel de nerealist, pentru a rezolva problema: sfarsitul lunii octombrie. Daca nici dupa acest termen cei doi lideri pesedisti nu vor fi schimbati, unii dintre membrii coalitiei au amenintat, din nou, cu declansarea alegerilor anticipate. Prin urmare, dupa ce ideea anticipatelor fusese ingropata de presedintele Basescu acum doua saptamani, a fost resuscitata acum de unii membri ai coalitiei, in chip de ultima solutie pentru rezolvarea actualului blocaj parlamentar.

Evident, nu e vorba de nici o unanimitate aici. Desi chiar membrii PNL au fost primii care au readus in discutie anticipatele, liderul Calin Popescu-Tariceanu a anuntat ulterior ca acestea nu sunt luate in calcul in nici un caz de partidul pe care il conduce. Pedistul Radu Berceanu, eternul candidat al Aliantei la functia de sef al Senatului, sustine insa ca liberalii au sa-si dea seama pana la urma ca n-au alta cale decat anticipatele, daca vor sa scape de Nastase si Vacaroiu. In ceea ce priveste partidul sau, Berceanu a admis ca PD "s-ar putea da la o parte" daca nu se reuseste schimbarea celor doi, confirmand astfel speculatiile mai vechi privind intentia de retragere de la guvernare a democratilor.

Exasperarea politicienilor Aliantei are o explicatie: propria ineficienta. Adriean Videanu a recunoscut ca parlamentarii puterii au gresit, nereusind sa evite amendamentele opozitiei si nedandu-si osteneala sa fie prezenti de fiecare data la dezbateri. Traian Basescu i-a criticat insa pe liderii coalitiei fiindca nu au gasit o solutie mult mai simpla de modificare a regulamentelor celor doua camere parlamentare: in loc sa dezbata toate articolele din regulamente, ar fi trebuit sa discute numai articolele despre schimbarea presedintilor de camere.

In orice caz, toata povestea nu face decat sa demonstreze ca alianta aflata la putere nu-i nici pe departe la fel de abila si disciplinata ca fostii guvernanti. Ramane o intrebare: cate legi ar fi putut dezbate si vota parlamentarii daca conducerea coalitiei de guvernare ar fi transat problema celor doi presedinti inca de la inceput?