In Romania se introduce cel mai greu examen auto din Europa

Postat la 09 martie 2017 972 afişări  

Numărul tot mai mare de accidente rutiere în care sunt implicaţi şoferi începători, i-a determinat pe legiuitori să modifice legea. Comisia pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor discută un proiect prin care se instituie probe mai dure pentru obţinerea permisului auto.

In Romania se introduce cel mai greu examen auto din Europa
In Romania se introduce cel mai greu examen auto din Europa

Dacă legea trece de Parlament, cei care doresc să conducă pe drumurile publice vor fi nevoiţi să treacă patru probe, şi nu două ca până acum.Astfel, ei vor trebui să obţină punctaj de trecere la teorie, poligon, traseu ziua şi traseu noaptea.

Poliţiştii speră că astfel, şoferii începători vor fi mult mai pregătiţi decât se întâmplă în acest moment, când, odată trecuţi de cele două probe ale examenului (teorie şi traseu ziua), ajung să fie implicaţi în accidente rutiere, multe cauzate chiar de ei.

O altă prevedere legislativă spune că nu vor putea obţine permisul de conducere cetăţenii care nu au terminat 10 clase.

Nouă strategie prevede schimbări şi pentru maşini. Peste câţiva ani autoturismele ar putea fi dotate cu sisteme inteligente care vor opri motorul, dacă şoferul a băut alcool scrie reporterntv.ro .

fii la curent cu cele mai noi analize de business

Urmareste BM pe Facebook

Calităţile pe care trebuie să le aibă un bun manager sau CEO. Ce spune Vlad Ardeleanu, omul care conduce Superbet România Calităţile pe care trebuie să le aibă un bun manager sau CEO. Ce spune Vlad Ardeleanu, omul care conduce Superbet România

La sfârşitul anilor ’90 Vlad Ardeleanu avea planurile de viitor bine puse la punct şi se pregătea să plece peste graniţe pentru un nou început.

vezi continuarea
ZF.ro
Unul dintre cele mai AGLOMERATE cartiere din Bucureşti se transformă radical. Se fac investiţii de 400 de milioane de euro. Va fi de NERECUNOSCUT Unul dintre cele mai AGLOMERATE cartiere din Bucureşti se transformă radical. Se fac investiţii de 400 de milioane de euro. Va fi de NERECUNOSCUT
Lovitură uriaşă de teatru! Renault se PRĂBUŞEŞTE. Puternicul şef al Renault a fost ARESTAT, iar compania este în picaj liber...
ONE.ro
Drama vedetei TVR Maria Linda. "Ajunsesem la 80 de kg, iar eu nu sunt o persoană înaltă. Devenisem aproape rotundă" Drama vedetei TVR Maria Linda. "Ajunsesem la 80 de kg, iar eu nu sunt o persoană înaltă. Devenisem aproape rotundă"
A fost în 80 de vacanţe de lux, fără să cheltuiască niciun ban!
Cum arată principesa Karina, care l-a înlocuit pe Nicolae la succesiunea tronului României
Descopera.ro
În 1980, Ceauşescu a vrut să ia în STĂPÂNIRE unul dintre cele mai frumoase locuri din România. „Voia să îşi mute tot NEAMUL aici”. Culisele marii UMILINŢE pe care a îndurat-o marele dictator despre care au ştiut foarte puţini În 1980, Ceauşescu a vrut să ia în STĂPÂNIRE unul dintre cele mai frumoase locuri din România. „Voia să îşi mute tot NEAMUL aici”. Culisele marii UMILINŢE pe care a îndurat-o marele dictator despre care au ştiut foarte puţini
Locul în care a stat ASCUNSĂ cea mai mare COMOARĂ din Al Doilea Război Mondial. Zeci de ani au trecut pe lângă ea fără să aibă habar
ORAŞUL FANTOMĂ în care localnicii nu pătrund pe timpul nopţii. Ce PĂŢESC cei care rămân peste noapte acolo
Go4it.ro
YouTube oferă acum filme GRATIS! Oare cum va reacţiona NETFLIX la această veste? YouTube oferă acum filme GRATIS! Oare cum va reacţiona NETFLIX la această veste?
Mulţi nu au televizoare aşa puternice, dar SAMSUNG pregăteşte un telefon cu ecran 4K! Cum va arăta Galaxy Note10
Telefonul cu cea mai bună CAMERĂ FOTO va fi lansat într-o versiune IEFTINĂ. Huawei şi Samsung nu au cum să concureze cu el
Csid.ro
Desertul de post care poate creşte riscul de infarct şi boli de ficat Desertul de post care poate creşte riscul de infarct şi boli de ficat
Clătite cu chefir - reţetă fără chimicale (şi pentru copii)
Postul intermitent: slăbirea preferată de vedete GALERIE FOTO

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.