Ilie Bolojan a avut consultări cu reprezentanţii patronatelor şi sindicatelor

Autor: Petru Mazilu Postat la 04 iulie 2025 31 afişări

Premierul Ilie Bolojan s-a întâlnit vineri, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii patronatelor şi sindicatelor. Participanţii au discutat despre măsurile guvernamentale pentru reducerea deficitului bugetar.

Ilie Bolojan a avut consultări cu reprezentanţii patronatelor şi sindicatelor

Premierul Ilie Bolojan a avut vineri, la Palatul Victoria, consultări cu reprezentanţii patronatelor şi sindicatelor, în cadrul Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, asupra măsurilor guvernamentale pentru reducerea deficitului bugetar şi creşterea credibilităţii economice a României.

Conform Guvernului, partenerii sociali au analizat soluţiile cuprinse în proiectul de lege privind măsurile fiscal-bugetare şi efectul economic şi social al aplicării acestora.

„Promovăm, în prima etapă şi în perioada imediat următoare, o serie de măsuri structurale pentru reducerea cheltuielilor bugetare şi creşterea veniturilor. Este extrem de important să câştigăm credibilitatea în relaţia cu Comisia Europeană, cu investitorii şi cu finanţatorii noştri. Acest prim pachet de măsuri va fi discutat în şedinţa ECOFIN din 8 iulie. Este esenţial să stabilizăm într-un timp cât mai scurt relaţia cu pieţele, iar până la sfârşitul lunii iulie să venim cu al doilea pachet de soluţii, care va însemna îndeplinirea jaloanelor din PNRR şi ne va permite accesarea fondurilor europene aferente cererii de plată numărul 4”, a afirmat prim-ministrul Ilie Bolojan.

În cadrul consultărilor, reprezentanţii patronatelor „au subliniat importanţa stabilităţii şi predictibilităţii fiscale, a consolidării măsurilor de combatere a evaziunii fiscale şi de creştere a eficienţei cheltuirii banilor publici, a debirocratizării şi a promovării turismului românesc.

Reprezentanţii sindicatelor au prezentat propriile analize privind impactul aplicării măsurilor de reducere a cheltuielilor bugetare, cu accent asupra modificărilor referitoare la domeniul educaţiei.

Reprezentanţii Guvernului şi cei ai sindicatelor şi patronatelor vor continua dialogul social, în contextul actual, care impune aplicarea unor măsuri structurale de reducere a cheltuielilor publice şi de creştere a veniturilor, în scopul îmbunătăţirii credibilităţii economice a României şi asigurării stabilităţii economice.

„Vreau să avem o colaborare bazată pe respect pentru a lua decizii bune pentru România”, a afirmat prim-ministrul.

Guvernul a propus partenerilor sociali să-şi desemneze reprezentanţi în grupurile de lucru pentru elaborarea următoarelor două pachete de măsuri ce vor fi promovate în scopul reducerii deficitului bugetar, au precizat reprezentanţii Executivului.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ilie bolojan,
patronate,
sindicate

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.