Huawei a vândut în România, în primul semestru, 130.000 de smartphone-uri; cota de piaţă - 4,5%

Autor: Emil Popescu Postat la 02 septembrie 2015 68 afişări

Compania chineză Huawei a vândut în România, în primul semestru, 130.000 de smartphone-uri, corespunzător unei cote de piaţă, pe segmentul telefoanelor inteligente, de 4,5%.

În iunie, cota de piaţă a ajuns la 6%.

"În primul semestru din 2015 cifra de afaceri pe segmentul smartphone-uri a înregistrat o creştere de peste 40%, în comparatie cu aceeasi perioadă a anului trecut. (…) Întrucât noua gamă de smartphone-uri Huawei a început să fie comercializată doar din luna iunie, cele mai căutate modele au fost două modele lansate anul trecut, respectiv Y530 şi P7 (…) Totuşi, interesul consumatorilor pentru noile modele P8 şi P8lite s-a reflectat în creşterea cotei de piaţă în luna iunie, la 6%, astfel că estimăm ca în semestrul al doilea acestea să aibă o contribuţie importantă la creşterea cifrei de afaceri", a declarat pentru MEDIAFAX Sorina Măcărescu, country manager Huawei Devices Romania.

Vânzările din a doua parte a anului vor fi susţinute şi de lansarea de către companie la târgul de tehnologie de la Berlin a smartphone-ului Mate S, cu display de 5,5 inchi şi preţ recomandat de 649 de euro pentru varianta de 32 de Gb, respectiv de 699 euro pentru cea de 64 Gb.

Anul trecut, Huawei a vândut în România 200.000 de unităţi, având o cotă de piaţă de 4,5%. Cifra de afaceri pe segmentul telefoanelor a fost anul trecut de 30 de milioane de dolari.

Huawei este prezentă în România din 2003. Compania are pe plan local produse şi servicii destinate operatorilor de telecomunicaţii şi altor companii, dar şi smartphone-uri şi tablete vândute consumatorilor finali, precum şi un centru de servicii.

Măcărescu a precizat că în 2015 categoria de produse destinată consumatorilor finali va reprezenta 25% din cifra de afaceri a companiei, faţă de 5% în 2010.

Compania chineză are în plan să crească divizia de terminale din România pentru a ajunge, peste trei ani, al treilea jucător de pe piaţa locală de smartphone-uri, dominată de Samsung.

Huawei România are peste 1.200 de angajaţi. Numărul salariaţilor va creşte în perioada următoare, ca urmare a dezvoltării activităţii companiei.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
HUAWEI,
VÂNZĂRI,
/actualitate/huawei-a-vandut-in-romania-in-primul-semestru-130-000-de-smartphone-uri-cota-de-piata-4-5-14697971
14697971
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.