Hervis deschide joi un magazin la Zalău şi pregăteşte noi inaugurări la Sibiu, Buzău şi în apropiere de Bucureşti, la Baloteşti

Autor: Roxana Rosu Postat la 06 noiembrie 2019 161 afişări

Retailerul de echipamente sportive Hervis deschide joi, la Zalău, primul magazin din judeţul Sălaj şi al 33-lea la nivel naţional, aceasta fiind prima deschidere din cele patru programate până la final de noiembrie şi început de decembrie.

Hervis deschide joi un magazin la Zalău şi pregăteşte noi inaugurări la Sibiu, Buzău şi în apropiere de Bucureşti, la Baloteşti
Retailerul de echipamente sportive Hervis deschide joi, la Zalău, primul magazin din judeţul Sălaj şi al 33-lea la nivel naţional, aceasta fiind prima deschidere din cele patru programate până la final de noiembrie şi început de decembrie.

 

După Zalău, compania va inaugura magazine la Sibiu, Buzău şi  pe DN1, în fostul complex Prisma.

 

„Planurile de expansiune Hervis continuă, până la finalul anului urmând să deschidem încă patru magazine. Ne bucurăm că am avut ocazia să deschidem un magazin în Zalău, oraş cu puternică tradiţie în practicarea sporturilor de performanţă. Intenţionăm să fim cât mai aproape de toţi cei care doresc să trăiască mai sănătos şi să facă mişcare. România este o ţară cu un ridicat nivel de sedentarism, doar sub 7% din populaţie practicând săptămânal un sport. Însă, observăm că oamenii au început să fie mai atenţi cu sănătatea lor şi să practice sport. Iar sportul cel mai simplu, care poate fi practicat de oricine, la orice vârstă, este alergarea”, a declarat Cătălin George Pozdarie, directorul General al Hervis Sports România.

 

Reţeaua are în prezent  33 de magazine în Bucureşti, Baia Mare, Cluj, Constanţa, Brăila, Iaşi, Galaţi, Oradea, Sibiu, Timişoara, Arad, Târgu Mureş, Piteşti, Deva, Braşov, Râmnicu Valcea, Bistriţa, Ploieşti, Turnu Severin, Roman, Satu Mare, Slobozia si Targu Jiu .

 

Hervis Sports reprezintă un concept multi-brand, cu 60% din produse aparţinând mărcilor sport consacrate, iar 40% mărcilor proprii – Kilimanjaro, X-Fact, Denali, Benger, Seems. Compania a fost înfiinţată în anii ´70 în Austria, fiind unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa de retail de articole sportive din Europa, cu peste 200 de filiale internaţionale.

 

Hervis Sports România a încheiat anul 2018 cu o cifră de afaceri de peste 200 mil. lei,  în urcare cu aproximativ 30%.

 

Pe piaţa echipamentelor sportive, evaluată la 450-500 mil. euro de compania de cercetare de piaţă Euromonitor, Hervis se luptă cu jucătorii specializaţi - precum Intersport sau Decathlon - cu magazinele mobobrand - Adidas, Nike -, cu onlinerii şi cu lanţurile de hipermarketuri. Competiţia este tot mai acerbă, numărul jucătorilor crescând an de an pe fondul unui interes crescut al românilor pentru sport.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
deschidere,
zalau,
magazine,
incepere

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.