Pentru angajatii de peste 35 de ani sistemul de pensii private nu este obligatoriu, participarea lor la un fond fiind optionala. Cat este de atractiv sistemul pentru ei si ce alte tipuri de investitii pot face concurenta fondurilor de pensii?

Cand administratorii de pensii private obligatorii estimeaza o piata potentiala pentru businessurile lor de peste 3 milioane de angajati (ba chiar 3,5 milioane in ochii celor mai optimisti), se bazeaza si pe un procent destul de mare de angajati cu varsta intre 35 si 45 de ani care ar dori sa intre in sistem. Prin lege, doar angajatii sub 35 de ani sunt obligati sa isi aleaga un fond de pensii administrat privat - unul dintre cele 17 care exista in acest moment pe piata. Numarul celor ce intra in aceasta categorie de varsa este de circa 2,5 milioane de angajati. Timpul de gandire pentru ei este limitat la patru luni, incepute pe 17 septembrie, iar cei ce nu vor opta pentru niciun fond in tot acest rastimp vor fi automat redistribuiti spre o companie sau alta. Pentru toti ceilalti, perioada de subscriere nu este limitata - singura constrangere fiind sa nu depaseasca 45 de ani. Pentru cei de peste 45 de ani participarea la un fond de pensii obligatorii nu mai este permisa, acestora fiindu-le insa deschisa optiunea de a participa la un fond de pensii facultative. Pentru aceasta categorie de fonduri, limita superioara a varstei pana la care participantii se pot inrola este de 52,5 ani, in conditiile in care varsta de pensionare este stabilita la 60 de ani si trebuie sa existe un minim de 90 de contributii lunare.

Ce propune insa sistemul pentru cei care, fara a fi obligati prin lege, pot sa participe totusi la un fond de pensii obligatorii? Si ce alte alternative de a economisi pentru pensie au cei ce nu vor sa intre in sistem?

Trebuie spus de la bun inceput ca nici pensia obligatorie (asa-numitul pilon II) si nici cea facultativa (pilonul III) nu sunt mijloace de inavutire - ele sunt, pur si simplu, instrumente prin care la varsta pensionarii fostul angajat isi poate asigura un grad mai mare de inlocuire pentru veniturile obtinute ca angajat. Sistemul isi propune doar ca, prin transferul in administrare privata a unei cote din pensie, sa asigure o rata superioara de inlocuire a salariului prin pensie. Contribuind doar la sistemul public de pensii (cel clasic, de stat), aceasta rata medie de inlocuire este de mai putin de 30%. Contribuind si la un fond de pensii facultativ (la care participarea se poate face cu un maxim de 15% din venitul brut, iar in limita a 200 de euro pe an contributia este deductibila), rata de inlocuire poate creste, conform calculelor prezentate de companiile de profil, cu inca 20%. Sistemul pensiilor private obligatorii mai contribuie la cresterea acestei rate cu inca 20% si, pentru cei care vor sa isi suplimenteze acest raport pana la 100%, piata financiara romaneasca pune la dispozitie instrumente suficient de variate.

Revenind insa la angajatii care, optional, pot participa in pilonul II al sistemului de pensii - ce motive ar avea sa faca o astfel de alegere? Un argument in favoarea participarii la un astfel de fond ar fi ca, pentru angajat, aceasta contributie nu reprezinta o cheltuiala in plus. Practic, participarea la un fond de pensii obligatoriu presupune doar virarea unei parti a contributiilor de pensii (CAS) deja platite in sistemul public catre un administrator privat. In 2008, contributia care merge spre fondul de pensii privat va fi de 2% din salariul brut, procent ce va creste progresiv cu 0,5% in fiecare an si va ajunge in 2013 la 6%. Sunt bani care, practic, ies din administrarea statului si sunt investiti de catre o companie privata. In sistemul public nu are loc o investire a acestor contributii, ci doar o redistribuire a lor - din acest punct de vedere optiunea pentru o companie privata are un plus. Pe de alta parte, ea presupune si o serie de costuri - comisioane percepute de catre administratori, care la stat nu se platesc.

In privinta fondurilor de pensii facultative, posibilitatea de a opta pentru participare (sau nu) este general valabila, indiferent de varsta angajatului. Mai mult decat in cazul pensiei din pilonul II, aici se pune intrebarea daca o astfel de investitie merita sau nu facuta. Cel putin pentru moment, pe piata financiara romaneasca exista plasamente ce pot aduce un randament ceva mai mare decat un astfel de fond de pensii, cel putin in teorie.

Pe piata romaneasca functioneaza in prezent patru administratori de pensii facultative (Allianz-Tiriac, Aviva, BCR Asigurari de Viata si ING) care gestioneaza sase fonduri (cate doua administrate de ING Viata si respectiv Allianz-Tiriac Pensii Private, unul administrat de Aviva si unul de BCR Asigurari de Viata). In plus, fondul administrat de catre OTP (OTP Strateg) a primit saptamana trecuta autorizatia CSSPP, in timp ce Raiffeisen Asset Management are deja autorizat prospectul unui fond, Raiffeisen Acumulare. Fie ca este vorba despre un fond de pensii facultativ sau de unul obligatoriu, investitiile pe piata de capital sunt limitate la maxim 50% din activele din administrare. O investitie directa pe Bursa a aceleiasi sume de bani inseamna practic un castig potential dublu, in acest scenariu.

Trebuie totusi spus ca sistemul de pensii private este singurul construit pentru a garanta in proportie de 100% o pensie suplimentara la batranete (prin sistemul de garantii impuse, prin reglementarile specifice, prin supravegherea stricta, prin imposibilitatea de a cheltui acesti bani inainte de varsta pensionarii).  Faptul ca banii nu pot fi retrasi din sistem sub nicio forma (in conditii normale) pana la varsta pensionarii ar putea fi pana la urma unul dintre cele mai importante argumente in ochii unui contributor obisnuit.