FT: BCE a creat linii secrete de finanţare către România şi Bulgaria, pentru băncile elene

Autor: Anca Dumitrescu Postat la 16 iulie 2015 537 afişări

Banca Centrală Europeană (BCE) a creat linii secrete de finanţare, constând în facilităţi de credit bilaterale, către România şi Bulgaria, în cadrul eforturilor de a convinge băncile centrale să nu oprească susţinerea subsidiarelor băncilor din Grecia, potrivit Financial Times.

Informaţia referitoare la acest sprijin pentru subsidiarele băncilor elene a apărut în condiţiile în care Banca Centrală Europeană a decis joi să extindă finanţarea de urgenţă a băncilor din Grecia cu 900 de milioane de euro, la aproape 90 de miliarde de euro.

Băncile elene Piraeus Bank, National Bank of Greece, Eurobank şi Alpha Bank deţin active substanţiale în Europa de Est. Băncile elene deţin aproximativ 12% din activele bancare din România (prin Piraeus Bank, Banca Românească, Bancpost şi Alpha Bank) şi peste o cincime în Bulgaria.

Dacă aceste active ar fi trecute sub controlul băncilor centrale naţionale, băncile mamă ar fi afectate imediat, ceea ce ar putea da o lovitură finală sistemului financiar elen.

"Există temerea că dacă cineva va acţiona primul, toată lumea va urma exemplul", a spus o persoană apropiată situaţiei.

Sursa a spus că BCE a creat aranjamente speciale swap, sau linii bilaterale de creditare cu România şi Bulgaria, pentru a le asigura că băncile elene vor beneficia de finanţare pe perioada crizei.

Linii swap similare, prin care băncile centrale se pot împrumuta de la BCE pentru a reîmprumuta bani pe piaţa locală, au fost utilizate în perioada crizei financiare din zona euro, dar au fost anunţate public.

Reprezentanţii Băncii Naţionale a României au refuzat să comenteze în legătură cu noua linie de finanţare, dar au spus că băncile elene din România sunt solide şi că acestea pot refuza să permită acţionarilor să retragă depozite. De asemenea, aceste bănci pot atrage lichidităţi de la BNR, dacă situaţia se va înrăutăţi.

Oflicialii BCE şi ai Băncii Naţionale din Bulgaria au refuzat la rândul lor să comenteze.

BCE monitorizează situaţia prim teleconferinţe zilnice cu toate ţările unde băncile elene desfăşoară operaţiuni, între acestea aflându-se şi Albania, Macedonia şi Serbia.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
BCE,
ROMÂNIA,
BULGARIA
/actualitate/ft-bce-a-creat-linii-secrete-de-finantare-catre-romania-si-bulgaria-pentru-bancile-elene-14602475
14602475
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.