Fondurile europene pentru agricultură, rulate prin băncile care vor cofinanţa proiecte

Autor: Andreea Tobias, Ela Giurgea Postat la 15 iulie 2013 80 afişări

Viitoarele fonduri europene pentru agricultură, de circa 21 de miliarde de euro, ar putea fi rulate prin băncile care vor fi de acord să ofere bani în vederea cofinanţării proiectelor, declară directorul general adjunct al Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, Nicolae Popa.

Fondurile europene pentru agricultură, rulate prin băncile care vor cofinanţa proiecte

Directorul general adjunct al Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, Nicolae Popa, a declarat, sâmbătă, la Reghin, la o conferinţă de instruire şi informare a fermierilor privind exerciţiul financiar bugetar 2014-2020, că în exerciţiul financiar actual băncile au avut condiţii atât de restrictive încât fermierii nu au putut "să se apropie" de credite pentru cofinanţarea proiectelor europene, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Ei au exagerat un pic poate mai mult, în sensul că au devenit atât de restrictivi încât fermierii n-au putut să se mai apropie de bănci - în sensul că au cerut, în loc de 110 la sută, cât trebuia să depună gaj, 150-160 la sută. Fermierii n-au mai avut posibilitatea să identifice gajul pentru creditele pe care trebuia să le avanseze. Nu mai pun la socoteală dobânzile destul de mari, care, sigur, au influenţat foarte mult această stare de lucruri", a spus Popa.

Acesta a adăugat că trebuie "îndreptate lucrurile", astfel că ministrul Agriculturii a avut întâlniri cu reprezentanţii mai multor bănci, oferindu-le posibilitatea să ruleze toate fondurile europene viitoare pentru agricultură, de circa 21 de miliarde de euro, dar să ofere credite pentru cofinanţarea proiectelor, în condiţii avantajoase.

Alte stiri pe zf.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
AGRICULTURĂ,
FONDURI,
BĂNCI
/actualitate/fondurile-europene-pentru-agricultura-rulate-prin-bancile-care-vor-cofinanta-proiecte-11124302
11124302
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.