Florin Cîţu, despre ministrul de Finanţe: Era optimist. Vedea în viitor cât o să fie salariul minim

Autor: Georgiana Oprea Postat la 25 august 2021 204 afişări

Premierul Florin Cîţu a declarat că afirmaţia ministrului de Finanţe, Dan Vîlceanu, în legătură cu salariul minim pe economie a fost o „gafă”. Era optimist, vedea în viitor, a precizat prim-ministrul.

Florin Cîţu, despre ministrul de Finanţe: Era optimist. Vedea în viitor cât o să fie salariul minim

Şeful Executivului a declarat că valoarea salariului minim spusă de ministrul Finanţelor, respectiv 1.600 de lei, va fi atinsă atunci când „economia o va permite”.

„Domnul ministru al Finanţelor era optimist, vedea în viitor cât o să fie salariul minim pe economie. (...) A fost o gafă. Cu siguranţă, astăzi aţi discutat foarte mult despre acest lucru. A fost deliciul presei, dar în acelaşi timp, astăzi, au fost anunţate nişte lucruri foarte importante pentru economie pe care ar trebui să le repete şi o să-i spun să le repete.”, a spus Florin Cîţu, marţi, la Parlament, după şedinţa Coaliţiei.

De asemenea, premierul Cîţu a justificat şi motivul pentru care nu a ştiut preţul la pâine.

„Într-o economie de piaţă, şi asta e partea cea mai frumoasă, oferta este abundentă. Nu suntem ca în comunism, cu un singur preţ la pâine. De aceea pâinea are mai multe preţuri, ca orice alte produse. Eu am fost foarte onest şi v-am spus despre mine”, a spus şeful Executivului.

Ministrul Finanţelor, Dan Vîlceanu, întrebat fiind care este salariul minim net în România, a afirmat că „este în jur de 1.600 de lei”. În realitate, salariul minim pe economie este de 1.386 de lei.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
salariul minim,
florin cîţu,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.