Fiscul şterge din oficiu anumite datorii. Vezi dacă te afli printre norocoşi

Postat la 17 ianuarie 2017 1709 afişări

Fiscul şterge din oficiu anumite datorii. Vezi dacă te afli printre norocoşi

Creanţele fiscale restante, aflate în sold la data de 31 decembrie a anului trecut, mai mici de 40 de lei, au trebuit scăzute din evidenţele fiscale ale contribuabililor în primele şapte zile ale lui 2017, potrivit prevederilor legislative în vigoare.

Reglementările legale în vigoare stabilesc că, în situaţia în care un debitor nu îşi achită obligaţiile fiscale principale la termenul de scadenţă, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) calculează după acest termen dobânzi şi penalităţi de întârziere, stabilite prin decizii referitoare la obligaţiile fiscale accesorii.

Potrivit art. 266 din Codul de procedură fiscală şi a Ordinului ANAF nr. 3497/2015, creanţele fiscale restante administrate de organul fiscal central, aflate în sold la data de 31 decembrie a anului precedent, mai mici de 40 de lei, se scad din evidenţele fiscale în primele şapte zile ale anului în curs.

Cu alte cuvinte, datoriile de până în 40 de lei, datorate la finele lui 2016 organului fiscal central, au trebuit scăzute din evidenţele fiscale ale contribuabililor până la 7 ianuarie 2017

De altfel, plafonul de 40 de lei a fost introdus, potrivit Codului de procedură fiscală, cu scopul de a a evita situaţiile în care cheltuielile de executare, exclusiv cele privind comunicarea prin poştă, să fie mai mari decât creanţele fiscale supuse executării silite.

Deciziile privind obligaţiile fiscale accesorii, emise trimestrial de Fisc

Pe lângă procedura anulării creanţelor bugetare de sub 40 de lei, Ordinul ANAF nr. 3497/2015 stabileşte şi procedura comunicării actelor administrative fiscale prin care se instituie dobânzi şi penalităţi de întârziere. Prin urmare, Fiscul notifică periodic, prin intermediul unor decizii, contribuabilii care au restanţe la bugetul de stat şi care datorează astfel instituţiei dobânzi şi penalităţi de întârziere.

Mai precis, deciziile referitoare la obligaţiile de plată accesorii sunt comunicate debitorilor trimestrial, cu câteva excepţii. Concret, excepţile de la emiterea trimestrială a deciziilor sunt următoarele:   

  • debitorii care înregistrează obligaţii fiscale care fac obiectul înlesnirilor la plată;
  • debitorii care înregistrează obligaţii fiscale născute anterior sau ulterior datei înregistrării hotărârii de dizolvare în registrul comerţului;
  • debitorii cărora li s-a deschis procedura insolvenţei în baza Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, pentru care nu se calculează obligaţii fiscale accesorii pentru creanţele născute anterior procedurii;
  • debitorii declaraţi insolvabili care nu au venituri şi bunuri urmăribile.

Cititi mai multe pe www.avocatnet.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.