EXCLUSIV. Judecătorii au desfiinţat actele care l-au îmbogăţit pe controversatul Nicu Gheară
Judecătorii au desfiinţat actele care l-au îmbogăţit pe controversatul Nicu Gheară. Instanţa a stabilit că el a dobândit prin două chitanţe false proprietatea complexului comercial „Europa”, evaluat la 12 milioane de euro.
O decizie recentă a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti zguduie unul dintre cele mai vechi şi controversate cazuri de retrocedare imobiliară din Capitală: două chitanţe considerate false, invocate de omul de afaceri Nicu Gheară pentru a-şi susţine drepturile asupra unor terenuri din zona Colentina, acolo unde funcţionează şi astăzi o parte din Complexul comercial „Europa”, au fost oficial anulate de instanţă.
Instanţa a decis anularea a două documente datate 04.08.1994 şi 17.09.1994, care ar fi fost semnate, în teorie, de colonelul Constantin Salitră – fost şef al Direcţiei Paşapoarte şi Străini din Ministerul de Interne şi cofondator al Complexului Europa, alături de Dumitru Nicolae. În realitate, conform expertizei efectuate de Institutul Naţional de Expertize Criminalistice (INEC), semnăturile de pe aceste documente nu îi aparţin lui Salitră, iar înscrisurile au fost falsificate integral.
Procesul a fost intentat de una dintre fiicele colonelului, Maria Cristina Salitră, care a încercat în instanţă să demonstreze falsul acestor acte.
Chitanţele respective ar fi justificat o pretinsă plată de 3.941.529,13 dolari de la firma Euro Utimex SRL către Salitră, în schimbul terenurilor din Colentina. Acestea au fost invocate în procese civile iniţiate în 2014 şi 2018, însă expertul desemnat de instanţă a descoperit „discordanţe semnificative la nivelul elementelor structurale” ale semnăturilor, concluzionând că ele au fost executate de o altă persoană decât colonelul.
Povestea are şi o latură tragică: colonelul Salitră a murit subit în 1995, într-un accident rutier suspect. Un TIR a ieşit brusc de pe o stradă secundară şi a lovit maşina în care acesta se afla. Decesul a survenit la doar un an după ce acesta s-a asociat cu Nicu Gheară, iar moartea sa a ridicat numeroase semne de întrebare.
După dispariţia lui Salitră, Nicu Gheară a preluat controlul afacerii prin intermediul firmei Euro Utimex SRL. Timp de aproape două decenii, fiica colonelului a încercat să dovedească în instanţă că actele pe care Gheară îşi baza drepturile de proprietate sunt false.Deşi dosarul penal privind falsul şi uzul de fals a fost clasat de procurori pe 11 septembrie 2024 – din cauza prescripţiei răspunderii penale, aceştia au solicitat instanţei desfiinţarea oficială a chitanţelor, conform articolului 549¹ din Codul de procedură penală. Judecătorul de cameră preliminară a admis cererea şi a dispus anularea definitivă a actelor falsificate.
Mai mult, prima instanţă a respins acţiunea formulată de Euro Utimex SRL, pe motiv că nu a putut proba existenţa plăţii către Salitră. Ulterior, cele două chitanţe au fost retrase chiar de reclamantă, întrucât nu existau în original.
Curtea de Apel Bucureşti a menţinut hotărârea, constatând că firma nu a dovedit transferul real al banilor şi, implicit, nici dobândirea legală a proprietăţii.
Potrivit experţilor imobiliari consultaţi de Mediafax, valoarea terenului disputat este uriaşă. La o medie de 125 euro pe metru pătrat, suprafaţa de 9,6 hectare ajunge la un total de 12 milioane de euro. Terenul este situat într-o zonă intens valorificată din Colentina, iar regimul urbanistic, accesul şi suprafaţa compactă îi sporesc considerabil valoarea.
Deşi Nicu Gheară nu a fost niciodată condamnat penal pentru faptele legate de aceste documente, hotărârea instanţei vine ca o confirmare indirectă a modului abuziv în care s-a realizat acapararea terenurilor. Fiica lui Constantin Salitră, care a contestat în toţi aceşti ani validitatea chitanţelor, primeşte acum o validare juridică clară a demersului său.
Hotărârea instanţei putea fi atacată în termen de trei zile, însă până la expirarea termenului nu a fost înregistrată nicio contestaţie.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













