Este oficial: De astăzi poţi primi o amendă de 10.000 de lei dacă parchezi pe locurile rezervate celor cu handicap

Postat la 25 iulie 2020 107 afişări

Este oficial: De astăzi poţi primi o amendă de 10.000 de lei dacă parchezi pe locurile rezervate celor cu handicap

De astăzi, intră în vigoare noile modificări la legea privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap şi care aduc sancţiuni cuprinse între 2.000 de lei şi 10.000 de lei, precum şi ridicarea mijlocului de transport, pentru cei care parchează parchezi pe locurile rezervate celor cu handicap.

Mai exact, este vorba despre Legea nr. 145/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, care a fost publicată în Monitorul Oficial din data de 22 iulie şi care intră în vigoare de la data de 25 iulie.

Noile modificări, prevăd majorarea sancţiunilor pentru cei care parchează pe locurile rezervate persoanelor cu handicap, de la un minim de la 1.000 de lei la un minim de 2.000 de lei şi de la un maxim de 2.000 de lei la un maxim de 10.000 de lei.

 Constatarea contravenţiei şi aplicarea amenzii contravenţionale se face de către agenţii de circulaţie sau de către personalul de control cu atribuţii în acest sens.

Urmărește Business Magazin

Citeşte pe comedymall.ro

Povestea celui mai mare proprietar român de malluri şi a celei mai de succes poveşti din imobiliarele româneşti Povestea celui mai mare proprietar român de malluri şi a celei mai de succes poveşti din imobiliarele româneşti

Cea mai de succes poveste din imobiliarele româneşti a început în Iaşi, în urmă cu 20 de ani, odată cu deschiderea primului centru comercial din afara Bucureştiului şi a celui de al doilea mall al ţării.

vezi continuarea
ZF.ro
Ţara unde peste 2 milioane de oameni au coronavirus ”chiar acum” Ţara unde peste 2 milioane de oameni au coronavirus ”chiar acum”
Neaşteptat: Chinezii de la Huawei declară „război” pandemiei. Declaraţii de la cel mai înalt nivel
Mediafax
„Afacerea Pandemia”. Cum a umflat România până şi factura de 3,4 milioane de euro a „ajutorului umanitar” dat fraţilor de peste Prut „Afacerea Pandemia”. Cum a umflat România până şi factura de 3,4 milioane de euro a „ajutorului umanitar” dat fraţilor de peste Prut
Economiile se prăbuşesc în pandamie, dar cei 4 giganţi din tech au înregistrat un profit de 28 de miliarde de dolari
MonitorulApararii
Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte
Ce se întâmplă la Moscova este de bine deopotrivă pentru Rusia şi Putin(?)
MonitorulPartidelor
Pariul lui Tăriceanu: Vor fi decoraţi luptătorii din frontul COVID-19, dar nu doctorii, ci politrucii şi lipitorii de afişe ai PNL Pariul lui Tăriceanu: Vor fi decoraţi luptătorii din frontul COVID-19, dar nu doctorii, ci politrucii şi lipitorii de afişe ai PNL
Năsui: A ieşit fum alb. USR-PLUS şi PNL au candidaturi comune la Bucureşti
MonitorulSiguranteiCetateanului
COMENTARIU Valeriu Şuhan Diversiunea inducerii confruntării COMENTARIU Valeriu Şuhan Diversiunea inducerii confruntării
COMENTARIU Valeriu Şuhan Pe bune ? Nu-mi da vestea asta...

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.