După imprimantele 3D, urmează pixul care “desenează” obiecte tridimensionale în timp real (GALERIE FOTO)

Autor: Anca Barbulescu Postat la 21 februarie 2013 515 afişări

Revoluţia imprimantelor 3D merge chiar mai departe. Acum există un pix alimentat cu material plastic capabil să realizeze obiecte în format tridimensional

3Doodler este un pix care costă 75 de dolari şi care, sub mâna talentată a unui artist, creează obiecte tridimensionale.

Peter Dilworth şi Max Bogue, antreprenorii din spatele acestei idei, au lansat proiectul pe Kickstarter la începutul acestei săptămâni. În numai 24 de ore aveau 5.800 de investitori care au plătit în total 518.000 de dolari, cu mult peste obiectivul lor de 30.000 de dolari. Iar atragerea de finanţare încă nu s-a încheiat, proiectul urmând să fie prezent pe site-ul care oferă acces antreprenorilor la fonduri din partea investitorilor încă o lună.

Ideea despre care s-a vorbit deja pe Wired sau Engadget vine la niciun an după ce un alt antreprenor, Samuel Cervantes, a decis să construiască o imprimantă 3D ieftină, de numai 500 de dolari, pentru a acoperi o piaţă dominată de echipamentele foarte scumpe, de mari dimensiuni şi inaccesibile publicului larg. Imprimanta Solidoodle a strâns de asemenea fonduri cu mult peste aşteptările iniţiale ale antreprenorului prin Kickstarter.

Pixul 3Doodler foloseşte plastic ABS pe care îl topeşte, acesta putând fi modelat aşa cum doreşte utilizatorul. Trebuie spus însă că pixul 3D nu este pentru oricine. Doar o mână pricepută a unui artist talentat poate realiza obiecte care să aibă o utilitate cât de cât practică. Totuşi, în lipsa preciziei milimetrice a unei imprimante capabile să tipărească în format tridimensional, 3Doodler poate fi însă un bun exerciţiu de dezvoltare a creativităţii.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
imprimantele 3D,
pix 3D,
plastic
/actualitate/dupa-imprimantele-3d-urmeaza-pixul-care-deseneaza-obiecte-tridimensionale-in-timp-real-galerie-foto-10581517
10581517
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.