Dragnea: Nu susţin modificarea legii pentru majorarea impozitelor şi taxelor locale

Postat la 19 martie 2018 50 afişări

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, că nu susţine majorarea impozitelor şi taxelor locale, după ce purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, a spus că guvernul PSD vrea să majoreze impozitele locale chiar şi de şase ori prin noul Cod al finanţelor publice locale.

Dragnea: Nu susţin modificarea legii pentru majorarea impozitelor şi taxelor locale

”Categoric nu. Nu au nicio legătură măsurile fiscale adoptate de Guvern cu (...) nivelul bugetelor locale. Nu am fost niciodată de acord şi nu o să fiu în continuare să susţin modificarea unui act normativ, o lege de exemplu, care să mărească impozitele şi taxele locale. Eu nu susţin aşa ceva şi PSD nu va susţine aşa ceva, pentru că nu e nevoie”, a declarat Liviu Dragnea, întrebat fiind de proiectul MDRAP.

El a mai spus că nu a discutat subiectul cu premierul Viorica Dăncilă.

”Nu am avut o discuţie. Eu acum am aflat despre asta şi sunt convins că nici dna Dăncilă nu a fost informată despre asta. Când va ajunge la guvern aşa ceva sigur că dna Dăncilă va avea o discuţie cu noi în coaliţie. Dar, din câte ştiu, nici dumneaei nu susţine aşa ceva”, a mai spus preşedintele PSD.

În schimb, vicepreşedintele PSD Marian Oprişan, preşedintele Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România, a spus că el susţine majorarea impozitelor şi taxelor locale.

”În ceea ce priveşte taxele şi impozitele locale spun cât se poate de clar: eu şi Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România vom susţine în continuare plaja minimă şi maximă. Minima este foarte mică, probabil va fi dublată de la 0,2 la 0,4 şi vom folosi o plajă între 0,4 şi 0,8”, a spus Oprişan.

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, a declarat, vineri, că Ministerul Dezvoltării Regionale a transmis o adresă primarilor, cerându-le şi îşi exprime punctul de vedere cu privire la propunerea de "stabilire a unor cote/niveluri unice la nivel naţional" pentru impozitele locale pe proprietate.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.