Cum devine familia principalul sprijin şi finanţator atunci când pleci la drum în business şi cât de important este să se nască idei antreprenoriale noi? „Nu putem să ne bazăm la nesfârşit pe corporaţii, trebuie să vină şi idei noi”

Autor: Alexandra Matei Postat la 26 aprilie 2026 7 afişări

În spatele multor afaceri aflate la început nu stau, de cele mai multe ori, investitori mari, fonduri spectaculoase sau sprijin instituţional consistent, ci familia. Ea este adesea primul spaţiu de încurajare, prima sursă de încredere şi, nu de puţine ori, primul finanţator al unui drum antreprenorial încă nesigur.

Cum devine familia principalul sprijin şi finanţator atunci când pleci la drum în business şi cât de important este să se nască idei antreprenoriale noi? „Nu putem să ne bazăm la nesfârşit pe corporaţii, trebuie să vină şi idei noi”

 Marius Costin, expert în fintech şi servicii financiare, şi Alexa Rădulescu, antreprenoare şi cofondatoare a Infinity for Home, au fost prezenţi la cel mai recent episod al emisiunii ZF „Ce faci cu banii tăi?”, susţinută de Banca Transilvania şi parte din programul FIT – Finanţe pe Înţelesul Tuturor al BT, şi au vorbit despre importanţa susţinerii din partea familiei în business, dar şi despre bugetul familiei.

În spatele multor afaceri aflate la început nu stau, de cele mai multe ori, investitori mari, fonduri spectaculoase sau sprijin instituţional consistent, ci familia. Ea este adesea primul spaţiu de încurajare, prima sursă de încredere şi, nu de puţine ori, primul finanţator al unui drum antreprenorial încă nesigur.

Atunci când cineva alege să transforme o idee într-un business, familia devine sprijin emoţional, partener şi plasă de siguranţă într-un context în care începuturile sunt marcate de incertitudine, efort şi multe sacrificii.

„Avem nevoie de antreprenori. În ultimii ani se vede o efervescenţă mai mare în zona antreprenorială. Generaţia tânără este mult mai educată, ceea ce este foarte bine, pentru că, per ansamblu, începe să ridice nivelul de educaţie şi atunci şansa noastră de a deveni o economie şi mai puternică va fi mai mare.

Nu putem să ne bazăm la nesfârşit pe corporaţii, trebuie să vină şi idei noi”, spune Marius Costin, expert în fintech şi servicii financiare, în timpul celui mai recent episod al emisiunii ZF Ce faci cu banii tăi?, susţinută de BT şi parte din proiectul FIT – Finanţe pe înţelesul tuturor.

El a jucat acest rol atunci când soţia sa, Alexa Rădulescu, antreprenoare şi cofondatoare a proiectului Infinity for Home, a pornit un business cu mobilier personalizat.

Amândoi au lucrat într-o multinaţională, însă ea a decis, la un moment dat, să facă trecerea de la angajat la antreprenor. Aşa a luat naştere, în anul 2019, proiectul său antreprenorial, care a ajuns anul trecut la afaceri de peste 3,3 milioane de lei.

„Am sărit direct în barca antreprenoriatului. Marius mi-a spus să nu idealizez momentul şi că îmi dă trei ani, timp în care să pot construi un business stabil. Dacă nu exista susţinerea lui şi dacă partea financiară nu era asigurată acasă, nu aş fi făcut acest pas”, a spus Alexa Rădulescu.

în spatele acestei poveşti stă şi o realitate comună pentru multe afaceri aflate la început: trecerea de la siguranţa unui job într-o corporaţie la incertitudinea antreprenoriatului vine cu multe dificultăţi, iar sprijinul familiei poate face diferenţa între o idee rămasă pe hârtie şi un business care începe să prindă contur.

în cazul celor doi, experienţa din mediul corporate a fost un punct de plecare, însă decizia de a construi ceva pe cont propriu a însemnat asumare, răbdare şi un efort constant.

Marius Costin spune că începuturile sunt mereu cele mai grele. „Totul e greu la început: să găseşti resurse, să îţi pui modelul în aplicare, pentru că avem tendinţa fie de a fi prea optimişti, fie prea pesimişti.”

În opinia lui, una dintre cele mai mari provocări nu este doar să ai o idee bună, ci să reuşeşti să o transformi într-un model funcţional şi credibil într-o piaţă în care nimeni nu te cunoaşte. „Este foarte greu să câştigi încrederea oamenilor şi să vinzi ceva când nu te cunoaşte nimeni”, a mai adăugat el.

Dezvoltarea businessului nu a venit peste noapte, ci printr-un proces de construire pas cu pas. Antreprenoarea spune că a mers pe un model prudent, în care a reinvestit ceea ce câştiga şi a direcţionat resurse către promovare. În acest proces, canalele digitale au avut un rol important, mai ales pentru că ofereau vizibilitate fără costuri imposibil de susţinut pentru un business aflat la început.

Parcursul antreprenorial înseamnă însă şi confruntarea cu momente mai puţin confortabile, cu blocaje şi cu încercări care nu ies din prima.„Mă ajută foarte mult să fiu optimistă. N-am avut eşecuri mari, nu s-a întâmplat ceva grav, nu s-a închis compania, n-am ajuns în zona asta de risc, dar eram supărată de orice lucru care nu-mi ieşea, iar asta mă făcea să mai încerc o dată şi să văd cum trebuie să fac mai bine şi ce pot să îmbunătăţesc”, povesteşte ea.

Tocmai aceste momente dificile, crede Marius Costin, sunt cele din care înveţi cel mai mult. El consideră că succesul poate ascunde uneori factori externi sau conjuncturi favorabile, în timp ce eşecul te obligă să te uiţi mai atent la tine şi la deciziile pe care le-ai luat.

„Cel mai bine înveţi din eşec, nu din succes. Când ai succes, e la mijloc şi multă euforie şi s-ar putea ca succesul să se datoreze unor factori externi”, spune el.

Acesta consideră că este foarte important să înţelegi ce se întâmplă din punct de vedere financiar în businessul tău, iar dacă nu ai terminat ASE sau orice altă facultate care să îţi pună bazele în economie şi finanţe, poţi investi într-un curs de finanţe.

O realitate frecvent întâlnită în antreprenoriat este aceea că, cel puţin o perioadă, afacerea este susţinută cu „bani de acasă”, lucru firesc, mai ales în etapa în care businessul nu a ajuns încă la break-even şi nu îşi poate susţine singur operaţiunile de zi cu zi.

însă, subliniază el, este esenţial să nu prelungeşti această perioadă. „Dacă nu înţelegi cum funcţionează partea financiară în business, perioada în care vii cu bani de acasă creşte. Cash-ul este limitat, la fel şi timpul, şi trebuie să vezi cum investeşti aceste resurse.”

în business, un aspect foarte important este şi competiţia, punctează Alexa Rădulescu. Astfel, ca antreprenor, trebuie să fii mereu la curent cu ce fac competitorii tăi, dar şi alţi jucători pe care îi admiri, fie ei şi de peste hotare.

„Mă uit în piaţă, caut exemple, iar dacă nu găsesc în România, caut în afară. Sunt foarte curioasă să înţeleg ce au făcut alţii şi cum. şi nu pentru a imita, ci pentru a nu pierde timp reinventând roata”, mai adaugă antreprenoarea.

Marius Costin, expert fintech şi servicii financiare, şi Alexa Rădulescu, antreprenoare şi cofondatoare Infinity for Home, au fost prezenţi în cel mai recent episod al emisiunii ZF „Ce faci cu banii tăi?”, susţinută de Banca Transilvania şi parte din programul FIT – Finanţe pe înţelesul Tuturor al BT, şi au vorbit despre importanţa susţinerii din partea familiei în business, dar şi despre bugetul familiei.

„Ce faci cu banii tăi?” este o emisiune ZF, sub umbrela FIT – Finanţe pe înţelesul Tuturor, programul de educaţie financiară al Băncii Transilvania. BT a lansat FIT – Finanţe pe înţelesul Tuturor, un program naţional de educaţie financiară prin care îşi propune să construiască, pentru generaţiile Alpha, Z şi Y, o bază solidă în ceea ce priveşte gestionarea banilor. Astfel, în proiectul video al Ziarului Financiar, sub umbrela FIT şi susţinut de BT, întrebări concrete şi simple din sfera educaţiei financiare vor deveni teme de discuţie care îi vor ajuta pe tineri să ia decizii financiare bine informate.

Urmărește Business Magazin

COVER STORY. 20 de ani de Cosmopolis: de la idee la oraş. Ce urmează?

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.