Deputaţii se plâng că nu au aer condiţionat: "Ne facem datoria, dar să o facem în condiţii optime"

Postat la 13 septembrie 2016 35 afişări

Liderul grupului PSD din Camera Deputaţilor, Florin Pâslaru, s-a plâns, luni, că instalaţia de climatizare din sala unde se desfăşoară şedinţele de plen nu funcţionează, afirmând că parlamentarii vin la serviciu şi îşi fac "datoria", dar vor "condiţii optime".

Deputaţii se plâng că nu au aer condiţionat: "Ne facem datoria, dar să o facem în condiţii optime"

”Avem o problemă destul de mare şi cred că sunt în asentimentul tuturor colegilor. Nu funcţionează instalaţia de aer condiţionat”, a spus Florin Pâslaru de la microfonul Camerei Deputaţilor.

El a cerut soluţionarea acestei ”probleme”.

”Noi venim la serviciu, ne facem datoria, dar vrem să o facem în condiţii optime”, a adăugat liderul deputaţilor social-democraţi.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Florin Iordache, a cerut imediat rezolvarea problemei.

”Invit secretariatul general... Dle. Panciu, vă rog remediaţi, luaţi legătura cu partea tehnică să remediem această problemă”, a spus şi Iordache.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.