Deloitte România a asistat OMV Petrom în proiectele finanţate prin PNRR pentru dezvoltarea unei capacităţi de 55 MW de hidrogen verde la Petrobrazi
Deloitte România a asistat OMV Petrom în dezvoltarea şi implementarea a două proiecte strategice finanţate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), care vor contribui la dezvoltarea unei capacităţi de producţie de hidrogen verde de 55 MW la rafinăria Petrobrazi.
Cele două proiecte vor crea la Petrobrazi una dintre cele mai importante capacităţi de producţie a hidrogenului verde din România. Hidrogenul obţinut va fi folosit pentru producţia de combustibili cu emisii mai reduse, precum SAF pentru aviaţie şi HVO, realizat din uleiuri vegetale şi uleiuri uzate.
Potrivit Deloitte, integrarea acestor tehnologii va contribui la producţia de combustibili alternativi cu emisii mai reduse faţă de combustibilii convenţionali.
Deloitte România a oferit asistenţă integrată pe componenta de finanţare nerambursabilă, de la pregătirea şi depunerea aplicaţiilor, până la sprijin în procesul de evaluare şi contractare. Echipa, formată din Alexandru Reff şi Ovidiu Popescu, în calitate de Parteneri, Livia Kicsi şi Adrian Coman, Senior Manageri, Adriana Holdon, Manager, şi Liliana Stan, Consultant, a furnizat, de asemenea, servicii de consultanţă multidisciplinară în etapa de implementare şi în managementul procedurilor de atribuire şi al contractelor.
„Finalizarea proiectelor de hidrogen verde de la Petrobrazi demonstrează că finanţările europene pot genera investiţii cu valoare adăugată în industrie şi în economie, atunci când viziunea investiţională este completată de capacitatea de cofinanţare şi implementare”, spune Ovidiu Popescu, Partener, Deloitte România, şi Lider al practicilor de Energie şi Sustenabilitate, Deloitte SEE.
Cele două proiecte au o producţie anuală estimată la aproximativ 8.000 de tone de hidrogen verde.
Urmărește Business Magazin
Urmează Gala CEO AWARDS 2026, 13 octombrie. Fii alături de noi!
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro











