De la nisip la artă: sculpturi impresionante ce nu vor trece testul veacurilor - GALERIE FOTO

Autor: Ioana Mihai Postat la 15 iunie 2012 59 afişări

Mai toţi artiştii doresc să-şi vadă operele dăinuind, iar sculptorii cu precădere se pot considera liniştiţi din acest punct de vedere.

Fie că aleg materiale precum marmura sau granitul, metale preţioase ori chiar lemnul, creaţiile lor au trecut de cele mai multe ori testul timpului iar muzeeele sunt cea mai clară dovadă, afişând exponate cu vârste de mii de ani.

În acest context, cine s-ar fi gândit că pot fi artişti pasionaţi de sculpturi realizate din nisip, un material îndeobşte cunoscut ca "netrainic", la fel ca şi gheaţa? Şi totuşi, se organizează chiar şi un Concurs Anual al Sculpturilor în Nisip, iar Mind Junker a făcut o prezentare a celor mai reuşite opere ale acestei ediţii, la care au participat 60 de pasionaţi ai acestei arte, din 17 ţări.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
nisip,
artă,
sculpturi
/actualitate/de-la-nisip-la-arta-sculpturi-impresionante-ce-nu-vor-trece-testul-veacurilor-galerie-foto-9749963
9749963
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.