De ce afecţiuni suferă românii? Medicii de familie au dat cele mai multe bilete de trimitere pentru bolile de inimă şi de vedere
Medicii de familie au trimis pacienţii cel mai des spre cardiologi şi oftalmologi în 2024, aceste două afecţiuni fiind în topul clasamentului după numărul de bilete de trimitere emise, potrivit datelor Cegedim.
♦ Medicul de familie este cel care trimite pacientul spre specialist, după consult, în funcţie de problema medicală ♦ Cardiologia, oftalmologia şi neurologia acoperă o treime din biletele emise de medicii de familie în 2024, potrivit unui raport al companiei de cercetare de piaţă Cegedim.
Medicii de familie au trimis pacienţii cel mai des spre cardiologi şi oftalmologi în 2024, aceste două afecţiuni fiind în topul clasamentului după numărul de bilete de trimitere emise, potrivit datelor Cegedim.
Pe podium mai este şi neurologia, iar în total cele trei specializări acoperă o treime din biletele de trimitere date de medici pentru investigaţii decontate.
Faţă de acum patru ani, datele Cegedim arată că pacienţii au început să treacă mai des pe la medicul de familie, iar aproape jumătate sunt trimiteri pentru anlize de laborator şi alte examene medicale. Bolile cardiovasculare rămân afecţiunile de care suferă cei mai mulţi dintre pacienţi, atât în România, cât şi la nivel mondial. Unu din patru români suferă de o boală cardiovasculară, iar jumătate din decese sunt provocate de această afecţiune.
Şi datele Cegedim arată că bolile cardiovasculare afectează aproximativ 38% din pacienţii trataţi de medicii de familie.
Aproape 10% dintre biletele de trimitere eliberate de medicii de familie în 2024 au vizat consultul la oftalmolog. În România, unu din cinci oameni are o problemă de vedere, potrivit unui studiu realizat de Agenţia Internaţională pentru Prevenţia Orbirii (The International Agency for the Prevention of Blindness). Iar imediat după problemele de vedere, pacienţii au fost trimişi la neurologie pentru un control amănunţit.
Specialiştii din sănătate afirmă că pacienţii sunt tot mai informaţi, iar dezvoltarea din domeniul echipamentelor medicale le permite medicilor să pună mai rapid un diagnostic atunci când pacientul se prezintă la medic. Totuşi, accesul la prevenţie este unul slab, mulţi dintre pacienţi fiind nevoiţi să aştepte pentru analize de bază. În plus, o altă problemă majoră din sistem este lipsa infrastructurii medicale din zona rurală sau chiar din oraşele mai mici. Sunt localităţi în care inclusiv medicul de familie lipseşte sau spitale în care secţii întregi stau goale din lipsa de medici.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro